Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: November, 2021

TÂNĂR din Râmnicu Vâlcea, DEPISTAT la VOLAN, sub INFLUENȚA SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE

Polițiștii Biroului rutier Râmnicu Vâlcea au depistat în trafic un șofer sub influența substanțelor psihoactive. În noaptea de 15 noiembrie a.c., polițiștii au oprit pentru control, în municipiul Râmnicu Vâlcea, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani din municipiu. În urma testării acestuia cu aparatul drug-test, a reieșit că acesta se afla [...]

Primăria derulează lucrări de amenajare în toate zonele Râmnicului: asfaltări, amenajarea de noi locuri de parcare şi reabilitări de trotuare

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea desfăşoară în această perioadă, prin intermediul Direcţiei Administrarea Domeniului Public, mai multe lucrări în zonele Nord, Centrală şi Ostroveni, destinate îmbunătăţirii aspectului urban şi creşterii confortului şi siguranţei cetăţenilor. În cartierul Nord, pe strada Crinilor (porţiunea care leagă strada Republicii de Calea lui Traian), a fost reabilitată infrastructura carosabilă, s-a lărgit [...]

ITM: În octombrie au fost înregistrate două accidente de muncă

​În luna octombrie 2021, Serviciul Control Sănătate şi Securitate în Muncă a efectuat 65 de controale, fiind dispuse 230 măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost aplicate 230 sancţiuni contravenţionale, din care 288 avertismente și două amenzi în valoare de 18.000 lei. În luna octombrie [...]

Accident rutier la Orlești

Luni dimineața: Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Drăgășani intervin în acest moment la un accident rutier în comuna Orlești. Din primele date sunt implicate două autoturisme și o autoutilitară. Sunt momentan 3 persoane rănite, transportate la spital, bărbați, 2 pasageri și șoferul uneia din mașinile implicate. Traficul se desfășoară alternativ. UPDATE ora 9:40 Se [...]

Cristian Buican: Perișani, localitate cu două evenimente importante în istoria României

De numele localității Perișani, din județul nostru, se leagă două momente de maximă importanță în istoria poporului român. Primul este victoria de la Posada din 1330 a Țării Românești împotriva Ungariei; această victorie a armatei valahe, condusă de Basarab I, împotriva lui Carol Robert de Anjou a fost un moment fondator al actului de independență [...]

Accident rutier pe strada Ferdinand din Râmnic: Doi pietoni, acroșați de o mașină

Vineri dimineața, 12 noiembrie: Polițiștii din Râmnicu Vâlcea intervin în acest moment la un eveniment rutier soldat cu rănirea a 2 persoane. Din primele informații se pare că un autoturism în timp ce se deplasa pe strada Ferdinand din Râmnicu Vâlcea ar fi acroșat 2 pietoni în timp ce traversau regulamentar pe trecerea de pietoni. [...]

CJ VÂLCEA: DRUM NOU ȘI MODERN, SPRE MĂNĂSTIREA FRĂSINEI!

Joi, 11 noiembrie 2021, a avut loc inaugurarea obiectivului de investiții „Reabilitarea și modernizarea DJ 658 Gura Văii – Malu Vârtop – Hotarele – Muereasca – Găvănești – Mănăstirea Frăsinei, km 0+000 – 13+400”, proiect implementat de Consiliul Județean Vâlcea. Cu o valoare totală de 42.758.944 lei, investiția a fost realizată cu fonduri guvernamentale (PNDL [...]

PERCHEZIȚII la domicilii. PERSOANE REȚINUTE pentru FURT CALIFICAT la VLĂDEȘTI: Bani și bijuterii din aur, PREJUDICIU de 120.000 lei!

Polițiștii de investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători S.A.S. și criminaliști din cadrul I.P.J.Vâlcea și I.P.J.Cluj, Poliției orașului Băile Olănești și Postului de poliție Vlădești, sprijiniti de efective din cadrul I.J.J. Valcea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea au efectuat 7 percheziții domiciliare la locuințele mai multor tineri, cercetați pentru furt calificat, [...]

Prin programul Primăriei de reabilitare termică a blocurilor, cartierul Petrişor îşi schimbă complet înfăţişarea!

În urma a două proiecte cu finanţare europeană (din cele opt de acest fel accesate în ultimii ani de către Primăria Râmnicului), alte cinci blocuri din Petrişor – P2, P6, P7, P8 şi P9 – îşi vor schimba fundamental înfăţişarea, determinând totodată îmbunătăţirea aspectului urbanistic al întregului cartier. La acest fapt au contribuit şi alte [...]

Bărbat de 47 ani, depistat la Berbești, arestat în județul Gorj

MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI CU ÎNCHISOAREA, PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI Polițiștii din cadrul Poliției orașului Berbești și Secției 8 Poliție Rurală Lăpușata au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, față de un bărbat din comuna Copăceni. La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii au executat un mandat de [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.