Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: November, 2021

Proiectul Primăriei Municipiului de extindere cu peste 38 de kilometri a reţelei de gaze în Râmnic a fost declarat eligibil

Printr-o adresă transmisă în cursul lunii octombrie, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare, a informat Primăria Municipiului că proiectul ”Extindere reţea gaze naturale în Municipiul Râmnicu Vâlcea” (depus în luna decembrie 2020) a trecut cu bine de etapa verificării administrative şi a eligibilităţii cererii de finanţare, respectând criteriile prevăzute [...]

Constantin Rădulescu: „Reabilităm drumul către Ciunget!”

Un drum de o importanță deosebită, care, pe lângă accesul la Hidrocentrala Lotru-Ciunget, le oferă turiștilor care vizitează această zonă imagini de o frumusețe rară, dar și posibilități foarte bune de cazare în pensiunile construite aici, în ultimii ani. „Am spus că, pentru mine, modernizarea drumurilor către stațiuni reprezintă o prioritate, fiindcă ele sunt ca [...]

BOROMIR: Cozonac vegan!

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI pregăteşte RÂMNICUL pentru SĂRBĂTORILE de IARNĂ

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcţia Administrării Domeniului Public, a lucrat în ultima perioadă la decorarea oraşului pentru sărbătorile de iarnă (decoraţiunile folosite fiind cele achiziţionate în anii precedenţi), iar la acest moment echipele DADP se ocupă de montarea ghirlandelor transversale pe marile artere de circulaţie, operaţiune ce se desfăşoară preponderent noaptea pentru a nu [...]

Accident rutier, la Râureni: Șoferiță rănită

Polițiștii Biroului rutier Râmnicu Vâlcea intervin în acest moment la un accident în municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Râureni, soldat cu rănirea unei persoane. În accident este implicată o autoutilitară și un autoturism, ce se deplasau în același sens, Râmnicu Vâlcea- Drăgășani. În urma evenimentului, a rezultat rănirea ușoară a șoferiței autoturismului, o femeie de aproximativ [...]

Tronsonul DN 67 C (Transalpina) rămâne deschis circulației și pe perioada iernii

6bfc1c68-9304-4302-a8c5-98f7d81544a9

Instituțiile Prefectului Vâlcea și Alba informează că tronsonul din Drumul Național 67 C (Transalpina) care străbate cele două județe, respectiv între km. 59+800 (Obârșia Lotrului) și km. 67+400 (Curpăt), va rămâne deschis circulației rutiere și pe perioada iernii. Decizia a fost luată la propunerea prefectului județului Vâlcea, Sebastian Fârtat, și a prefectului județului Alba, Nicolae [...]

Începând cu 1 noiembrie: Documentele pentru șomaj tehnic se transmit electronic la AJOFM Vâlcea

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea informează agenții economici cu privire la faptul că, începând cu data de 01/11/2021, documentele necesare acordării șomajului tehnic în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 111 din 2 octombrie 2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, [...]

Încă o victorie! SCM Rm Vâlcea- CSM Slatina: 31-23!

Cinci partide din cadrul etapei a VII-a a Ligii Florilor au fost programate sâmbătă, 30 octombrie, începând cu orele 11 și 13, două dintre acestea oferind finaluri incendiare. Chiar dacă meciurile au fost fără spectatori, iubitorii handbalului au stârci sufletul la gură în fața TV! CSM Slatina – SCM Ramnicu Valcea 23:31 (11:17) Au marcat: [...]

CJ Vâlcea: Trei drumuri județene pot fi finanțate prin Programul Național „Anghel Saligny”

În ședința ordinară de vineri, 29 octombrie 2021, au fost aprobate cererile de finanțare și devizele generale estimative pentru trei obiective de investiții, ce cuprind modernizarea unor drumuri județene. Pentru finanțarea acestor proiecte, CJ Vâlcea își propune să acceseze Programul național de investiţii “Anghel Saligny”, program ce se derulează prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și [...]

CONTROALE la DEȚINĂTORII de ARME și MUNIȚII: Bărbat de 59 ani, dosar penal

Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vâlcea au acționat în Râmnicu Vâlcea, Băbeni, comunile Stoilești și Milcoiu din județul Vâlcea, pentru verificarea modului în care deținătorii legali de arme și muniții respectă legislația în domeniu. La data de 31 octombrie a.c., polițiștii au efectuat 6 controale la domiciliul persoanelor care dețin arme, [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.