Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: December, 2021

Deputatul Cristian Buican: Primele fonduri pentru România

Joi, 2 decembrie 2021, România a primit prima tranșă de 1,89 miliarde euro din sumele alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceste sume de aproape 30 de miliarde de euro sunt compuse, în proporții aproape egale, din fonduri nerambursabile și împrumuturi avantajoase. În condițiile pandemiei de coronavirus, ele sunt destinate, așa cum [...]

Încă un spectacol magic în Scuarul Mircea cel Bătrân, duminică, 5 decembrie, în ajun de Moş Nicolae: teatru pentru copii, daruri şi colinde!

Duminică, 5 decembrie, începând cu ora 18.00, copiii sunt invitaţii de onoare în Târgul ”Decembrie Magic” din Scuarul Mircea cel Bătrân la spectacolul ”Ajunul lui Moş Nicolae”. Pe scena din centrul Râmnicului vor urca mai întâi actorii Teatrului Municipal ”Ariel” cu piesa ”Muzicanţi de poveste” – o adaptare muzical-coregrafică după Fraţii Grimm. Apoi – şi [...]

Toate unitățile de învățământ din județul Vâlcea vor funcționa după Scenariul 1

Instituția Prefectului – Județul Vâlcea informează că toate unitățile de învățământ din județ vor funcționa săptămâna viitoare după scenariul 1, care presupune participarea zilnică cu prezența fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară în vigoare. Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea au aprobat [...]

Primăria Râmnicului continuă investiţiile pe splaiul Independenţei

Primarul Mircia Gutău a verificat calitatea lucrărilor finalizate la accesul dinspre splaiul Independenţei către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea, instituţie care s-a mutat într-un sediu complet modernizat de către Municipalitate la începutul lunii octombrie. Investiţia derulată de Direcţia Administrării Domeniului Public a constat în realizarea unui zid de [...]

Descoperă GUSTUL CRĂCIUNULUI cu BOROMIR

La împlinirea vârstei de 100 ani, Cicerone Păunescu a fost aniversat de Primăria Râmnicului! Este și cetățean de onoare al orașului!

Joi, 2 decembrie, râmniceanul Cicerone Păunescu a fost sărbătorit la Primăria municipiului la împlinirea vârstei de 100 de ani. Aniversatul, veteran de război şi Cetăţean de Onoare al Râmnicului în baza HCL nr. 97/2019 pentru eroismul dovedit în luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial şi pentru deosebita activitate culturală şi pedagogică desfăşurată în municipiu, [...]

Ziua Națională a României sărbătorită și la Râmnicu Vâlcea

21e1d0ae-448b-4342-ba75-662a2f43b63d

Ziua Națională a României a fost sărbătorită și la Râmnicu Vâlcea printr-o ceremonie militară și religioasă organizată de Instituția Prefectului și Granizoana Râmnicu Vâlcea la Monumentul Independenței din centrul municipiului. Evenimentul s-a desfășurat în format restrâns, cu respectarea normelor de protecție sanitară impuse de pandemia de coronavirus, și a inclus o slujbă religioasă oficiată de [...]

Liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican: 1 Decembrie, Ziua Națională a României

Se împlinesc astăzi 103 ani de la istorica Adunarea Națională de la Alba Iulia care a decis, prin reprezentanții aleși ai locuitorilor din Transilvania, unirea acestei vechi provincii românești cu Țara Mamă. Se finaliza astfel formarea României Mari după ce în martie și în noiembrie, din același an, 1918, Basarabia și Bucovina se uniseră cu [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.