Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: November, 2022

Incendiu la un imobil din Cernișoara: Bărbat, de 78 ani, decedat

La data de 25 noiembrie a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Lăpușata au fost sesizați prin apel 112, cu privirea la faptul că se află un incendiu în desfășurare la un imobil din comuna Cernișoara. Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, în interiorul imobilului fiind găsită o persoană de sex [...]

PROGRAM “Decembrie Magic”, în Râmnicu Vâlcea: 30 noiembrie, APRINDEREA LUMINIȚELOR, un CONCERT și FOC DE ARTIFICII, urmate de ALTE SURPRIZE

b0f950fc-0acd-4594-a479-8cb5f4bf91b3

În ședința de Consiliu Local din 25 noiembrie s-a aprobat programul sărbătorilor de iarnă din centrul Râmnicului, grupate sub tradiționalul generic ”Decembrie Magic”. Startul va fi dat de spectacolul ”Spirit Românesc” din 30 noiembrie – sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, care va anima Scuarul Mircea cel Bătrân de la ora 17.00 cu reprezentația ”Noaptea Sfântului Andrei” [...]

Primăria Râmnicului dotează DADP cu autospeciale pentru intervenții de urgență

Vineri, 25 noiembrie, la Primăria Municipiului a fost prezentată cea mai recentă achiziție pentru dotarea Direcției Administrării Domeniului Public: o autoplatformă cu nacelă Renault Master cu posibilitatea de operare la înălțimi de până la 20 m. Cu ocazia prezentării, primarul Mircia Gutău a declarat că autospeciala va ușura intervențiile DADP în special pentru remedierea disfuncționalităților [...]

Pieton decedat la Roești, după ce a fost acroșat de o mașină

Joi seara, 24 noiembrie 2022, în jurul orei 18:00, polițiștii din Horezu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că s-ar fi produs un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, un bărbat care conducea o autoutilitară pe DN 65 C, în localitatea Roești, [...]

CJ investește în sănătate: Microscop robotizat de ultimă generație, la Spitalul Județean Vâlcea

5c2e5e44-976b-4a92-adaa-6e9f2b24b8a7

“Premieră în România!”

Persoane intoxicate, la un hotel din Vâlcea! Cauza: o deratizare cu substanțe chimice cu miros puternic

La data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 1:55, un bărbat a sesizat prin apel 112, Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea cu privire la faptul că, în incinta unui hotel din municipiul Râmnicu Vâlcea s-ar fi efectuat o deratizare cu substanțe chimice al căror miros s-a propagat la etajele unde erau cazate mai multe persoane, [...]

PREVENIREA VIOLENȚEI în ȘCOLI, o ACTIVITATE PERMANENTĂ a POLIȚIȘTILOR de la BIROUL SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ

Menținerea climatului de siguranță în școli și educarea elevilor în sensul adoptării unui comportament preventiv în orice situație reprezintă preocupări permanente pentru polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. În acest sens, în ziele de 21 și 22 noiembrie a.c.,, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat mai multe activități de informare în unitățile de învățământ din [...]

ATENȚIE! Pe durata Sărbătorilor de Iarnă se impun restricții rutiere la ieșirea din parcarea situată în fața Hotelului Ramada

Începând de marți, 22 noiembrie, traficul rutier pe breteaua de ieșire în Calea lui Traian din parcarea din fața Hotelului Ramada se restricționează complet în vederea realizării amenajărilor aferente Târgului ”Decembrie Magic”. Restricția va fi în vigoare pe toată durata desfășurării târgului, precum și după operațiunile de dezafectare a căsuțelor, respectiv până în prima decadă [...]

Coliziune între două autoturisme, pe strada Calea lui Traian

Marți, 22 noiembrie: Polițiștii rutieri din Râmnicu Vâlcea au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că s-ar fi produs un eveniment rutier, soldat cu rănirea a 2 persoane. Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, s-ar fi produs o coliziune între 2 autoturisme pe strada Calea lui Traian, în municipiul Râmnicu [...]

ITM Vâlcea: Acțiuni de control în domeniul SSM la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul comerțului cu ridicata

Prevenirea riscurilor și promovarea unor condiții mai sigure și mai sănătoase la locul de muncă sunt esențiale nu numai pentru a îmbunătăți calitatea locurilor de muncă și a condițiilor de lucru, ci și pentru promovarea competitivității. Din analiza dinamicii accidentelor de muncă la nivel național, înregistrate în domeniul comerțului cu ridicata, pe parcursul anilor 2017-2020, [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.