Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: November, 2024

Anunț de mediu

Data publicării: 18 noiembrie 2024 RNP – ROMSILVA, Direcția Silvică Vâlcea cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Carol I, Nr. 37, județul Vâlcea, aduce la cunoștința publicului interesat asupra depunerii solicitării emiterii a acordului de mediu pentru proiectul “Corectarea torenților Comarnici”, propus a fi realizat în comuna Costești, sat Bistrița, județul Vâlcea. ​ Informațiile [...]

Jandarmii vâlceni au intervenit pentru a sprijini doi turiști care au observat un urs pe un traseu din Parcul Național Cozia

Duminică, 17 noiembrie, în jurul orei 14:00, jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea au fost solicitați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 să intervină în sprijinul a doi turiști care coborau pe un traseu montan de la Cabana Cozia către Mănăstirea Turnu. Cei doi turiști, în vârstă de 43 [...]

17-18 noiembrie: Râmnicul, gazdă a stagiului de pregătire a antrenorilor de judo. Sensei Darcel Yandzi, unul dintre cei mai importanți antrenori din lume, prezent la Vâlcea

Conferință de presă cu sensei Darcel Yandzi, la Râmnicu Vâlcea Luni, 18 noiembrie, Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea a găzduit o conferință de presă susținută de sensei Darcel Yandzi – fost campion european și medaliat mondial, considerat unul dintre cei mai importanți antrenori de judo din lume. Sensei Yandzi se află în [...]

Lucrări pe DN 7, la autostradă. Restricții de circulație, până pe 15 decembrie

A fost emis avizul comun DR – CNAIR pentru instituirea restricțiilor de circulație pe DN 7, în zona km. 234+200, până la data de 15.12.2024 În vederea executării lucrărilor de amenajare a sensului giratoriu în soluție provizorie pentru asigurarea accesului la organizarea de șantier, din cadrul obiectivului _”Proiectare și execuție autostrada Sibiu-Pitești, secțiunea 2 Boița [...]

Pe 26 noiembrie, Primăria Râmnicului organizează o Dezbatere publică premergătoare aprobării Planului de acțiune pentru gestionarea zgomotului în municipiu

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea va organiza în data de 26.11.2024, la ora 13.00, la sediul administrației locale, Dezbaterea publică privind propunerea de Plan de acțiune pentru gestionarea zgomotului în Municipiul Râmnicu Vâlcea, conform prevederilor Legii nr. 12/2019. În conformitate cu prevederile art. 38 din Legea nr.12/2019 privind evaluarea si gestionarea zgomotului ambiental, cu modificările si [...]

Luni, 18 noiembrie: RESTRICȚII de CIRCULAȚIE în ANUMITE ZONE

Restricții de circulație din data de 18.11.2024, în funcție de condițiile meteo: – Pe DN 7, la km 234+100 – km 234+300, în extravilanul localității Câineni, se lucrează la frezare parte carosabilă în vederea executării unui sens giratoriu pentru accesul la organizarea de șantier, între orele 09:00 – 17:00. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 [...]

14 noiembrie: Întrunirea Ligii Aleșilor Locali ai PNL Vâlcea

În data 14 noiembrie 2024, cu începere de la ora 17:00, a avut loc la Căminul Cultural din Bujoreni întrunirea Ligii Aleșilor Locali ai PNL Vâlcea care a avut pe ordinea de zi analiza felului în care au avut loc campaniile prezidențială și parlamentară la nivelul județului Vâlcea. La întrunire au participat și membri ai [...]

TAXIMETRIST PIRAT, depistat de POLIȚIȘTII VÂLCENI: Bărbat din Glăvile transporta ilegal persoane contra cost

Joi, 14 noiembrie, în jurul orei 12:00, polițiștii rutieri ai Secției nr. 3 Poliție Rurală Sutești Vâlcea au depistat pe DN 677A, în localitatea Crețeni, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Glăvile, în timp ce efectua transport public de persoane contra cost, fără a deține autorizație TAXI sau o copie conformă [...]

FOTO: Băiat de 14 ani, din Frâncești, dat DISPĂRUT!

Update, vineri, 15 noiembrie, ora 8:20 : Minorul a fost identificat de către polițiști, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni. L-AȚI VĂZUT? La data de 14 noiembrie a.c., polițiștii orașului Băbeni au fost sesizați de către o femeie despre faptul că, în cursul acestei dimineți, fiul [...]

SCM Râmnicu Vâlcea, VICTORIE la Craiova! Duminică, 17 noiembrie, meci decisiv cu Debrecen (Ungaria)

UPDATE Duminică, 17 noiembrie: CALIFICARE!!! SCM Râmnicu Vâlcea se califică în grupele EHF European League, la Debrecen, în fața formației gazdă, cu 31-28 (15-15), după 33-31 în tur (20-15)!!! SCM Rm. Vâlcea e singura echipa din România care a câștigat împotriva Ungariei! Miercuri, 13 noiembrie, SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat derby-ul din Bănie și a [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.