Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: June, 2025

CONTROALE pentru PROTEJAREA PĂDURILOR: Multe NEREGULI depistate, LEMN CONFISCAT, amenzi, SECHESTRU pe un camion!

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul Ordine Publică au confiscat 128,60 metri cubi de material lemnos, de diverse specii și sortimente, în valoare de peste 31.755 de lei, în cadrul acțiunilor organizate pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. În perioada 28 mai – 3 iunie 2025, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu [...]

Vineri, 6 iunie: Festivalul Călușului Vâlcean, la Muzeul Satului! Tradiție și voie bună, intrare liberă!

Vineri, 6 iunie, de la ora 17:00,la Muzeul Satului, are loc cea de-a șasea ediție a Festivalului Călușului Vâlcean, un eveniment dedicat păstrării și promovării uneia dintre cele mai vechi și spectaculoase tradiții populare românești. Festivalul a fost inițiat de președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, care își dorește ca aceste obiceiuri autentice să fie [...]

Miercuri, 4 iunie: FĂRĂ GAZE! Peste 3000 de consumatori din Râmnicu Vâlcea vor rămâne fără gaze până la ora 18:00

Peste 3.000 de consumatori din municipiul Râmnicu Vâlcea vor rămâne fără gaze naturale miercuri, 4 iunie 2025, în intervalul orar 08:00 – 18:00. Întreruperea temporară a alimentării este necesară pentru realizarea unor lucrări la sistemul de distribuție, potrivit unui comunicat transmis de Distrigaz Sud Rețele. Vor fi afectate locuințe și sedii ale unor clienți non-casnici [...]

Drum lin printre stele, Acsinte Gaspar!

Inițiatorul LEGII IMNULUI a plecat cu „Deșteaptă-te, Române” printre îngeri! Cu adâncă tristețe, am primit vestea trecerii la cele veșnice a domnului Acsinte Gaspar, fost ministru, deputat PSD și judecător la Curtea Constituțională a României, o personalitate politică și juridică marcantă, dar și un coleg deosebit de apreciat, care a lăsat o amprentă de neșters [...]

În atenția ABSOLVENȚILOR Promoția 2025! DETALII la AJOFM

Vrei sprijin real pentru a-ți găsi un loc de muncă? Înregistrează-te în termen de 60 de zile de la absolvire la agenția pentru ocuparea forței de muncă din județul tău și poți beneficia GRATUIT de: Informare și consiliere profesională Medierea muncii Cursuri de formare profesională Prime și indemnizație de șomaj Nu contează dacă ai promovat [...]

Bărbat din Tomșani, REȚINUT pentru 24h: A agresat fizic un consătean

Polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Măldărești au reținut pentru 24 de ore un bărbat, cercetat pentru comiterea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”. În fapt, la data de 2 iunie 2025, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Măldărești au fost sesizați prin plângere de către un bărbat [...]

ACCIDENT MORTAL, aproape de BĂLCEȘTI: O femeie de 72 ani din Măciuca a decedat

Accident rutier pe DN 65 C În urmă cu puțin timp, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bălcești au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în afara localității Bălcești, pe Drumul Național 65 C. Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 74 de ani, [...]

Încep lucrările la DJ 676, cel mai lung drum județean din Vâlcea!

Luni, 2 iunie, la ora 12:00, în sala Consiliului Județean Vâlcea a avut loc conferința de presă în care a fost anunțată începerea lucrărilor de modernizare a DJ 676, drum care deservește nouă localități, fiind proiectul cu valoarea cea mai mare implementat până acum! La eveniment au participat administratorul public, Adrian Mihăilă, constructorii, echipa de [...]

Ștrandul Ostroveni, sezonul estival 2025: Prețul biletelor și programul de funcționare

img_2153

Începând cu 1 iunie, START SEZON ESTIVAL la ȘTRANDUL OSTROVENI! Baza de agrement din sudul Râmnicului oferă turiștilor două bazine cu apă sărată și două bazine cu apă dulce, acestea din urmă prevăzute cu fântâni arteziene și amenjări specifice pentru copii. Apa sărată este adusă de la Ocnele Mari și are proprietăți curative deosebite, fiind [...]

O nouă stradă de legătură și schimbări în regulile de circulație în cartierul CPL

Luni, 2 iunie, Direcția Administrării Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului a finalizat lucrările de extindere și modernizare de pe strada Alexandru Papiu din cartierul CPL, dându-se astfel în folosință o nouă legătură între strada Ferdinand și artera de circulație pe patru benzi de-a lungul râului Olt (în spatele Shopping City). În vederea fluidizării traficului [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.