Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: June, 2026

Primăria Râmnicului s-a pregătit pentru codurile de caniculă anunțate de meteorologi

Odată cu intrarea Râmnicului în zona de avertizare cu cod portocaliu de caniculă, Primăria Municipiului a activat cele trei puncte de prim-ajutor din principalele piețe ale orașului (Centrală, Ostroveni și Nord), unde cei afectați de căldură pot găsi un spațiu cu aer condiționat și un pat în care se pot întinde până își revin. Suplimentar [...]

Ieri, pe b-dul Dem Rădulescu: TÂNĂR De 18 ani din Budești, DEPISTAT conducând SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI (1,74 mg/l !!!)

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au depistat, la data de 26 iunie 2026, în jurul orei 13:30, un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Budești, implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din primele verificări efectuate, a reieșit că acesta, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul [...]

Începând cu 1 iulie: MODIFICĂRI privind SUSȚINEREA TESTULUI DE VERIFICARE A CUNOAȘTERII REGULILOR DE CIRCULAȚIE!

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea informează cetățenii că, începând cu data de 1 iulie 2026, intervin modificări privind susținerea testului de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, necesar în cazurile prevăzute de lege pentru reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce și pentru redobândirea permisului de conducere. Astfel, atât programarea, cât și [...]

EMOȚII! Luni, 29 iunie încep PROBELE SCRISE la BAC!

Luni, 29 iunie, încep probele scrise ale examenului național de BACALAUREAT 2026 (prima sesiune)! Probele încep la ora 9:00, iar accesul candidaților în săli este permis în intervalul 7:30-8:30. CALENDARUL PROBELOR Probele sunt monitorizate/înregistrate audio-video! Rezultatele examenului național de bacalaureat sunt afișate atât pe pagina rezervată examenului, cât și pe site-urile inspectoratelor școlare, fiind păstrate [...]

DOLIU în Biserica Ortodoxă: ÎPS Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului a DECEDAT! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Potrivit biroului de presă al Arhiepiscopiei Aradului, preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a trecut la cele veșnice, după o lungă și grea suferință, în ziua de vineri, 26 iunie 2026, la doar 54 ani… Așa cum știți, pe 29 octombrie 2009 a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, cu titlul de Emilian Lovișteanul, fiind hirotonit la [...]

Fostul sediu BNR din Râmnic devine noul Centru Cultural Vâlcea!

​S-au finalizat lucrările de reabilitare și renovare a imobilului – fostul sediu BNR, o clădire emblematică aflată în zona centrală a Râmnicului. ​Clădirea a fost construită în anul 1927. De atunci și până în prezent, imobilul nu a mai beneficiat de o reparație capitală, fiind făcute doar lucrări de întreținere. ​“Printr-o investiție de cca 1.100.000 [...]

De Ziua Drapelului, trei POLIȚIȘTI VÂLCENI, premiați de ministrul MAI!

Vineri, 26 iunie,, de Ziua Drapelului Național al României, profesionalismul și integritatea polițiștilor vâlceni au fost recunoscute și apreciate. Astfel, Robert, Liviu și Claudiu, polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au primit diplome de apreciere din partea ministrului afacerilor interne, Cătălin Predoiu, pentru profesionalismul, integritatea și modul exemplar în care și-au îndeplinit atribuțiile de [...]

Inaugurat oficial după 112 ani! Monumentul recondiționat al Domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei din Parcul Zăvoi va fi dezvelit marți, 30 iunie

Parteneriatul dintre Clubul Rotary Râmnicu Vâlcea și Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, aprobat prin HCL nr. 71/2026, va ajunge la punctul culminant marți, 30 iunie, la ora 11:00, odată cu dezvelirea monumentului recondiționat dedicat Domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei, amplasat la intrarea principală în Parcul Zăvoi. Procesul de reabilitare a debutat în primăvara acestui an la inițiativa [...]

Bani europeni pentru Drăgășani și Băbeni!

Joi, 25 iunie, Constantin Rădulescu a găzduit, în calitate de președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Sud-Vest Oltenia, un eveniment important pentru județul nostru: semnarea a patru noi contracte cu fonduri europene pentru comunitățile din Drăgășani și Băbeni. “Parteneriatul nostru solid cu ADR Sud-Vest Oltenia aduce rezultate remarcabile la nivelul întregului județ, unde sunt [...]

VIDEO: Doi bărbați din Horezu, REȚINUȚI 24h! La începutul lui iunie ar fi sustras componente ale rețelelor și transformatoarelor electrice, precum și componente de la două utilaje de foraj aflate în conservare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 500.000 de lei!

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Secției nr. 9 Poliție Rurală Pietrari, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în care au fost efectuate cercetări față de persoane necunoscute, doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. În fapt, la data de 3 iunie 2026, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.