28-29 iunie, “Învârtita Dorului”, la Vaideeni. Mai mult decât un festival, un testament viu!
Festivalul “Învârtita Dorului”, ajuns la a 57-a ediție, va avea loc anul acesta în weekendul 28–29 iunie 2025 și este organizat de Primăria și Consiliul Local Vaideeni, împreună cu Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea și Fundația Vaideenii.

Nu este doar o sărbătoare. Este o reîntoarcere acasă. Un drum spre rădăcini. O revedere cu oamenii care, plecați departe, nu au uitat cine sunt.
Mai mult decât un festival. Un testament viu!

Pe durata celor două zile, comuna Vaideeni se transformă într-un loc care respiră tradiție. Se joacă „Învârtita”, jocul ciobanilor, cu pași în cerc și strigături scurte, alături de muzică veche și costume cusute de mână. Se mănâncă pastramă și tocan de miel. Se stă pe bănci, se povestește, se râde, se plânge. Se trăiește momentul, se bucură de tot programul pregătit de administrația locală.
“Este un efort mare pentru o comună ca a noastră. Dar facem totul cu drag. Oamenii așteaptă acest moment tot anul. Îi vedem cum se bucură, cum își cheamă rudele, cum își pregătesc costumele. Este bucuria satului. Este respect pentru cei care au fost și un semn că nu uităm ce suntem”, ne-a declarat primarul comunei Vaideeni, Daniel Băluță.
Învârtita Dorului” nu este despre trecut. Este despre ce rămâne, despre ce se duce mai departe, despre cântecul care nu se pierde!









