Meta
Realitatea Vâlceană

28 septembrie-2 octombrie: SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII

  • Poliţia Română demarează, începând de luni,  până vineri, ,,Săptămâna
    prevenirii criminalităţii” – o acţiune la nivel naţional. În perioada 28 septembrie – 2 octombrie a.c., Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea desfăşoară Săptămâna Prevenirii Criminalităţii.
    Anul acesta, în cadrul activităţilor vor fi implicate şi inspectoratele şcolare judeţene,
    Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Centrul de Prevenire,
    Evaluare şi Consiliere Antidrog, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de
    Persoane, direcţiile Judeţene pentru sport şi tineret, O.N.G. – uri, fundaţii şi Instituţia
    Prefectului.
    Ziua de 28 septembrie, dedicată prevenirii infracţiunilor împotriva minorilor.
    Astfel, săptămâna prevenirii va debuta în cadrul şedinţei grupului de lucru pe linia prevenirii traficului de persoane ce va avea loc în Sala de şedinţe a ATOP Vâlcea. La
    această activitate vor fi prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ANITP, unde,
    vor fi puse în discuţie metode prin care se pot prevenii infracţiunile împotriva
    minorilor printr-o cooperare interinstituţională. De asemenea, în jurul orei 14.30 la centrul de plasament al Fundaţiei Inimă pentru Inimă, poliţiştii vâlceni vor purta discuţii cu minorii instituţionalizaţi pentru prevenirea victimizării acestora. Totodată, minorii vor viziona filme tematice şi vor primii materiale preventiv-informative.
    • În staţiile de cale ferată din judeţul Vâlcea, poliţiştii vor desfăşura activităţi
      preventive în staţii, la plecarea şi sosirea trenurilor de călători cu care se deplasează
      elevii navetişti din localităţile învecinate municipiului Râmnicu Vâlcea. Aceştia le
      vor prezenta modurile de acţiune în cazul comiterii unor infracţiuni şi le vor înmâna
      materiale de prevenire.
      De asemenea, pe trenuri de călători, poliţiştii vor distribui materiale de prevenire a
      infracţionalităţi în sistemul transporturilor feroviare
  • Poliţiştii vor organiza şi expoziţii denumite “Infracţiuni şi infractori” în cadrul cărora
    vor prezenta obiecte folosite la spargerea de locuinţe şi vor ilustra diferite moduri de
    operare sau metode de pătrundere în locuinţe.
    De asemenea, va fi discutat şi modul în care cetăţenii trebuie să procedeze când sunt
    victime sau martori ai infracţiunilor de furt.
    Ziua de 1 octombrie va fi rezervată prevenirii criminalităţii organizate.
    Astfel, în jurul orei 14.00, vor fi organizate sesiuni de informare în cadrul Bibliotecii
    Judeţene, iar în cadrul acestor întâlniri cu elevii, poliţiştii vor face recomandări
    pentru prevenirea criminalităţii informatice, traficului de persoane, consumului şi
    traficului de droguri.
    2 octombrie – ziua dedicată siguranţei rutiere. În această zi vor fi montate bannere pe DN 7 şi DN 67 ce se adresează tuturor participanţilor la trafic, atrăgându-le atenţia asupra adaptării vitezei la condiţiile de trafic, oboseala, traversarea neregulamentară şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a produselor stupefiante, totodată distribuindu-se participanţilor la trafic si materiale preventiv informative. De asemenea, se vor desfăşura activităţi la ieşirea/intrarea la cursuri cu patrula şcolară la instituţii de învăţământ de nivel gimnazial. Iar în mediul rural va fi organizată o caravana şcolară.
  • You must be logged in to post a comment Login

    Photo Gallery

    Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.