Meta
Realitatea Vâlceană

363 de elevi au contestat notele obținute la evaluarea națională

În urma examenului de evaluare națională s-au înregistrat în județul nostru 363 de contestații, dintre care 202 la limba și literatura română și 161 la mathematică. Potrivit Mariei Floroiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, a fost modificată nota, fie în plus fie în minus, la 83 de lucrări la limba română și la 19 la matematică. La examenul de evaluare națională au fost înscriși 3.559 de elevi vâlceni. Vă amintim că la subiectul II al probei de limba română de la evaluarea națională, elevii au trebuit să spună, printre altele, felul propoziției subordonate (atributivă, predicativă sau subiectivă) din fraza “Ceea ce ma jenează este dificultatea răsfoirii”. Aceasta cerința a împărțit elevii și părinții în două tabere, unii susținând că răspunsul corect este propoziție subiectivă, iar ceilalți, predicativă. Ca urmare, în 27 iunie s-a schimbat baremul probei de limba română de la evaluarea națională, astfel încât să fie punctate ambele răspunsuri (“subiectiva” și “predicativă“) care au generat controversa legată de una dintre cerințe. Decizia, au spus reprezentanții ministerului, se fundamentează pe mai multe argumente ale specialiștilor în limba română. În urma deciziei, la corectarea lucrărilor, ambele răspunsuri în discuție (“subiectivăși “predicativă“) au primit câte șase puncte. Anterior, baremul probei de română prevedea că răspunsul corect este “subiectivă“. Primele rezultate de la evaluarea națională au fost afișate vineri. Cei care au cerut recorectarea lucrărilor, nemultumiți de nota obținută, au depus contestații în aceeași zi. Lucrarile au fost recorectate sâmbătă și duminică, fiind afișate rezultatele finale. Expunerea în unitățile de învățământ gimnazial a listelor cu absolvenții repartizați va avea loc în 15 iulie, iar în 16 iulie afișarea de către fiecare unitate de învățământ liceal a listei candidaților repartizați în acea unitate. Notele de la evaluarea națională vor conta la admiterea în liceu, care se va desfășura în două etape. La prima dintre acestea vor participa elevii care au dat evaluarea națională și care vor avea media de admitere calculată ca medie artimetică dintre media notelor de la evaluare și media generală a anilor de gimnaziu. În a doua etapa se vor înscrie, pe locurile rămase libere, elevii care nu au dat evaluarea, admiterea acestora urmând să se facă în ordinea descrescătoare a mediilor generale ale anilor de gimnaziu.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.