Meta
Realitatea Vâlceană

41 de elevi absentau nemotivat de la ore

Un număr de 41 de elevi care absentau nemotivat de la ore au fost conduşi de poliţiştii vâlceni la unităţile de învăţământ, vineri dimineaţă, a declarat pentru Alina Teodorescu, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea.

În baza planului de măsuri al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, poliţiştii Biroului de Ordine Publică, ai Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, au organizat şi executat o acţiune în vederea identificării elevilor care absentează nemotivat de la cursuri şi frecventează unităţile de alimentaţie publică amplasate în apropierea  unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului’, a precizat Teodorescu.

Poliţiştii şi inspectorii şcolari au verificat 27 unităţi de alimentaţie publică şi au identificat 41 elevi care absentau nemotivat de la cursuri. Ei au fost conduşi la unităţile şcolare unde învăţau, urmând a se lua măsuri disciplinare faţă de aceştia. Nu au fost identificate cazuri privind consumul de alcool.

Poliţiştii de proximitate le-au reamintit administratorilor şi angajaţilor unităţilor verificate prevederile legale în ceea ce priveşte servirea minorilor cu alcool şi ţigări, dar şi a prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.