601.000 lei, sancţiuni record pentru ITM Vâlcea
În luna iuni
e 2011, inspectorii ITM Vâlcea au înregistrat un număr record la sancţiuni, adică 601.000 lei. Pentru munca la negru au fost date amenzi în valoare de 467.000 lei, iar în domeniul relaţiilor de sănătate şi securitate în muncă valoarea sancţiunilor a fost de 112.000 lei.
Inspectorul Şef al ITM Vâlcea, Ion Nicolăescu, ne-a declarat: „Sacţiunile din luna iunie de 601.000 lei au fost cele mai mari de până acum, dar vedeţi, câte amenzi am dat până acum, angajatorii tot folosesc munca la negru, astfel că, în luna iunie am găsit 60 de persoane «la negru». Avem înregistraţi 97.770 de salariaţi activi în judeţul nostru şi, din câte observăm, din săptămână în săptămână, numărul lor creşte, iar asta ne bucură foarte mult că oamenii lucrează cu forme legale. Vom continua controalele şi-n perioada următoare, întrucât trebuie să combatem munca la negru”, a explicat Ion Nicolăescu, inspector şef al ITM Vâlcea.
Anemona TĂNASE











