Meta
Realitatea Vâlceană

6,5 MILIOANE LEI alocați de urgență de CJ Vâlcea pentru asigurarea agentului termic în Râmnicu Vâlcea!

La început de octombrie, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Vâlcea, a fost aprobată alocarea sumei de 6.525.000 lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția CJ Vâlcea către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

“Virăm acești bani în contul primăriei pentru a proteja populația și pentru a asigura continuitatea serviciului public de alimentare cu energie termică (apă caldă și căldură) în sistem centralizat la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Deși facem tot ce depinde de noi la nivel județean, această alocare este doar o măsură de urgență. Pentru rezolvarea problemei și pentru continuarea proiectului noului CET, este absolut necesar ca Guvernul României să aloce fondurile solicitate: 40 de milioane lei în total, din care 15 milioane lei în regim de urgență.

Pentru această primă tranșă de 15 milioane lei, am convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și a fost transmis deja către Guvern proiectul de hotărâre necesar.

Sper ca guvernanții să înțeleagă situația dificilă pe care o traversăm și să aloce de urgență sumele solicitate”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Comments are closed

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.