Meta
Realitatea Vâlceană

8000 de pensionari au depus cereri pentru biletele de tratament în anul 2014

Pentru anul viitor, pensionarii care doresc să beneficieze de bilet în stațiuni pot depune cereri, la Casa de Pensii, începând cu luna ianuarie 2015.

• Ca de obicei, stațiunile vâlcene au rămas în topul preferințelor

Potrivit declarației directorului executiv al Casei Județene de Pensii Vâlcea, Gabriel Andreescu, de la începutul acestui an și până în prezent au fost înregistrate aproape 8000 de cereri formulate de pensionari pentru a obține biletele de tratament în stațiuni.

Până acum au beneficat de aceste bilete 4.800 de pensionari, alții urmează să primească și o altă parte renunță din motive evidente, banii nu le ajung de la o lună la alta. Ca de obicei, în topul solicitărilor rămân stațiunile vâlcene: Băile Olănești, Călimănești și Băile Govora.

Perioada până la sfârșitul lunii noiembrie a.c. corespunde ultimei serii de pensionari care beneficiază de aceste bilete, deoarece luna decembrie este rezervată mai mult turiștilor, care vor solicita cazare pentru vacanță și petrecerea Sărbătorilor de Iarnă.

Începând cu luna ianuarie a anului 2015 se pot primi cereri pentru tot anul următor. Cererea va trebui să fie însoțită de ultimul cupon de pensie, recomandare medicală și copie după actul de identitate. (C.C.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.