Meta
Realitatea Vâlceană

9 iulie, REZULTATE FINALE la BAC. Trei medii de 10. 70.22%, rata de promovabilitate la VÂLCEA


Informare privind rezultatele înregistrate în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2021 (după soluționarea contestațiilor)

Ministerul Educației a publicat vineri, 9 iulie, pe site-ul dedicat, rezultatele obținute, după soluționarea contestațiilor, de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.
Rezultatele au fost afișate și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
În județul Vâlcea rata cumulată de promovare (după contestații) este de 70,22%.
Au promovat 1768 de candidați, dintr-un total de 2500 candidați prezenți. Dintre aceștia, 1659 de candidați provin din promoția curentă, iar 109 candidați din promoțiile anterioare.
3 candidați au obținut media 10.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
• recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
• obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Biroul de informare al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.