932 firme mijlocii şi mici datornice, publicate pe Internet
O situaţie din ce în ce mai grea la Vâlcea,
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a actualizat Lista societăţilor comerciale vâlcene care înregistrau obligaţii restante faţă de bugetele: de stat, asigurărilor sociale de stat, fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, asigurărilor de şomaj, precum şi cuantumul acestor obligaţii restante la 30 septembrie 2011 şi neachitate până la data publicării, în temeiul prevederilor Titlului I – Transparenţa informaţiilor referitoare la obligaţiile bugetare restante din Cartea I – Reglementări generale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei din Legea nr. 161/2003.
La Bugetul general consolidat al statului (BGCS) au fost publicaţi 932 contribuabili mijlocii şi mici care înregistrau la 30 septembrie a.c. restanţe de 25,28 mil.lei. La Bugetul de stat (BS) au fost publicaţi 918 contribuabili mijlocii şi mici care aveau obligaţii restante de 15,69 mil. lei, care se află în una din următoarele situaţii:
- 903 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe ale BS de 13,60 milioane lei;
- 12 au în derulare înlesniri la plată a unor obligaţii restante la BS pentru 1,87 milioane lei;
- 3 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 0,22 milioane lei.
Pentru obligaţiile faţă de Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) au fost publicaţi 313 contribuabili mijlocii şi mici care înregistrau restanţe de 7,18 milioane lei.
Obligaţiile la Bugetul Fondului naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate (BFNUASS) sunt de 2,20 mil.lei şi provin de la 296 contribuabili mijlocii şi mici.







