Meta
Realitatea Vâlceană

16 km de drum vor fi asfaltaţi pe D.J. 643

Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi candidatul USL la aceeaşi funcţie la alegerile din 10 iunie a.c., a efectuat o vizită la Bălceşti pentru a verifica lucrările la drumul judeţean.

Știu că este început de campanie, ştiu că unii nu mai pot de emoţii, însă eu îmi văd de treabă şi mă ţin de cuvânt faţă de oameni. Vineri, 11 mai 2012 am fost şi la Bălceşti pentru că reabilităm în această zonă 16 km de drum. Am fost personal pe D.J. 643, pentru că este un drum extrem de important şi care se reabilitează în această perioadă. Este drumul Bălceşti – Otetelişul – Diculeşti -  Făureşti – Laloşu, limită cu Judeţul Olt. Eu nu umblu cu promisiuni, am promis, am făcut. Cunosc şi sudul Judeţului Vâlcea cu oameni şi locuri, la fel cum îmi cunosc familia. pentru că o bună parte din viaţă am muncit alături de aceşti oameni. Le-am promis că reabilităm acest drum şi chiar dacă fostul Guvern PD-L nu ne-a dat bani, am reuşit să intervenim în forta pentru a îl reda la un standard excelent pentru buna circulaţie. Pentru mine contează cel mai mult oamenii şi le-am dedicat şi le dedic toată energia mea în încercarea de a le face viaţa mai bună!” a declarat Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.(A.T.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.