Meta
Realitatea Vâlceană

Miercuri 16 martie are loc Bursa generală a forţei de muncă

AJOFM Vâlcea organizează miercuri, 16 martie 2011, începând cu orele 8.30, la Centrului Regional de Formare Profesională a Adulţilor, din strada Calea lui Traian, nr. 98 din Râmnicu Vâlcea prima Bursă a locurilor de muncă din acest an. Aceasta acţiune va avea caracter general fiind adresată tuturor categoriilor de şomeri aflaţi în căutarea unui loc de muncă.

Până în prezent, 22 de angajatori şi-au anunţat  prezentă la Bursa oferind solicitanţilor 205 locuri de muncă vacante.

Având în vedere modificările din domeniul legislaţiei ocupării forţei de muncă, atât în ceea ce priveşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei de şomaj, cât şi cele referitoare la Codul Muncii, considerăm oportun organizarea unui astfel de eveniment de mediere a muncii. Piaţa muncii devine astfel mai dinamică, implicând un comportament activ de căutare a unui loc de muncă din partea şomerului dar şi un apetit crescut al angajatorului de a încadra în muncă conform necesităţilor derivate din activităţile economice derulate, cu respectarea prevederilor legale mult mai flexibile.

Contextul local al pieţei muncii este şi el favorabil, în ultimele luni rata şomajului fiind în continuă scădere, iar începutul sezonului cald potentează acest lucru, ştiindu-se faptul că domeniile economice sezoniere îşi reiau activitatea specifică în această perioadă. Infomaţiile ne-au fost oferite de către directorul executiv Dumitru Nicu Cornoiu.

Carmen CĂLIN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.