Meta
Realitatea Vâlceană

Pepenele roșu: 6 motive să-l consumi zilnic

Pepenele roșu nu este numai extrem de delicios și un aliment răcoritor care potolește setea, este o sursă de nutrienți și are puține calorii. Ai toate motivele să-l alegi în zilele caniculare de vară!

Specialiștii ne sfătuiesc să consumăm 2-3 porții de fructe și 3-5 porții de legume pe zi. În cadrul campaniei “Pentru o viață echilibrată”, Dr. Emanuela Soare, Specialist Maggi în Nutriție, îți prezintă câteva calități ale pepenului roșu pentru care acesta este recunoscut:

1. Conține 92% apă

În primul rând, este bine de știut că pepenii conțin 92% apă, sunt o gustare ideală pentru perioada verii și hidratează corpul.

2. Două felii de pepene au 80 de calorii

Două felii de pepene conțin 80 calorii, 25% din necesarul de vitamina C, 20% din necesarul de vitamina A și 25 de grame de zaharuri naturale.

3. Este o sursă excelentă de vitamine A

Vitamina A se regăsește în pepeni sub forma betacarotenului, element important pentru protejarea vederii și menținerea sănătății mucoaselor și tegumentelor.

4. Conține foarte multă vitamina C

Vitamina C este aliatul sistemului imunitar împotriva infecțiilor și virușilor și funcționează ca un scut împotriva radicalilor liberi care pot duce la apariția multor probleme de sănătate.

5. Are foarte mult potasiu

Pepenele roșu este o sursă de potasiu, un mineral necesar pentru menținerea echilibrului apei în corp și regăsit în fiecare celulă a corpului. Specialiștii sunt de părere că joacă un rol important în menținerea tensiunii arteriale în limite normale.

6. Are un conținut bogat în antioxidanți

Licopenul este antioxidantul cel mai important regăsit în acest fruct.

Cum să alegi pepenele roșu

Mare atenție când îl alegi! Greutatea unui pepene bun, proaspăt, ar trebui să fie apropiată de mărime și nu ar trebui să fie lovit, crăpat sau mucegăit, iar aroma sa trebuie să fie discretă. Nu uita să speli și exteriorul înainte de a-l tăia pentru a înlătura bacteriile de pe suprafață.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.