Cârcoteli și șușoteli
La PDL Vâlcea valul schimbărilor nu i-a scăpat pe Mădălin și nici pe Ancuța. Toată lumea-i știa! Că era în timpul săptămânii, că era weekend, de dimineața până seara erau acolo! Altcineva urma să le ia locul! Cine? O fătucă, doi-într-unul, care n-a mai avut loc la primărie și, normal, îi trebuia serviciu! Degeaba cei doi erau tineri și implicați în ceea ce făceau, au fost dați afară fără pic de părere de rău, într-un mod laș: „Mădăline, lasă-mi cheia pentru mâine dimineață, am de luat ceva”, ca apoi în ziua următoare să fie trimis la plimbare! Ancuța a plecat în Italia la sora sa, iar Mădălin e liber de contract! Cu siguranță PDL le va simți lipsa!
Bătălia pentru colegiile parlamentare la PSD Vâlcea va atinge apogeul în curând. Cel mai vizat este Râmnicu Vâlcea Sud, acolo să vedem dispute!
Chiar dacă unii au scos fel și fel de cârcoteli pe seama colaborării dintre președintele CJ, Ion Cîlea și tânărul vicepreședinte Bogdan Pistol, iată că lucrurile chiar decurg foarte bine, colaborează bine, până acum n-au existat animozități, spre dezamăgirea
unor „persoane bine intenționate” care vroiau să tulbure apele la CJ.
Chiar dacă niște colegi de partid au făcut tot ce le stătea în putință să-l facă pe Dorel Jurcan să demisioneze de la președinția PDL, iată că acesta a rezistat presiunilor! Adevărul e că dacă stăm să ne gândim cine-ar fi potrivit în locul său… pauză!!! Nu-l lăudăm pe Jurcan, dar nici democrat-liberalii n-au cu să se laude cu altul!
La Primăria Râmnicului și la instituțiile subordonate acesteia sunt mari tensiuni de comunicare. Unii care au fost oarecum părtinitori în campania electorală nu mai pot să doarmă liniștiți acum… Fiecare se teme pentru postul său, poate de mâine e liber să-și caute de lucru… și pe criza aceasta… Să nu mai spunem de ziariștii aserviți intereselor unor politicieni care nu mai sunt pe val acum….Unii n-au bani nici să-și ia o cafea și un pachet de țigări, sunt cu „acul pe roșu” la rezervor! Deh, orice demers are și revers







