Meta
Realitatea Vâlceană

Bike Team Râmnicu Vâlcea te aşteaptă in 20 iulie la Enduro Maniaco Depresiv

Clubul Sportiv de Motocross – Enduro „Free Bike Team” Rm. Vâlcea organizează, în perioada 20-22 iulie 2012, în Munţii Lotrului, cea de-a şasea ediţie a competiţiei de motociclism pe teren variat Enduro-Maniaco-Depresiv. Concursul reprezintă cea de-a 3-a etapa dintr-o serie de 5 organizate în 2012 de Federaţia Română de Motociclism în cadrul Cupei României de Hard Enduro, contând în clasamentul României. Competiţia este organizată în parteneriat cu Instituţia Prefectului Vâlcea, Primăria Municipiului Rm. Vâlcea, Primăria Voineasa, Primăria Malaia, Clubul Rotaract Rm. Vâlcea şi cu Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport. Ediţia din acest an a Enduro-Maniaco-Depresiv se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni, în Munţii Lotrului. Concursul reprezintă cea de-a treia etapă din 2012 a Campionatului Naţional de Hard Enduro organizat de Federaţia Română de Motociclism. Tabăra de bază va fi în staţiunea Voineasa, de unde se va da şi startul competiţiei. Enduro-Maniaco-Depresiv are drept scop promovarea atât a motociclismului în afara asfaltului, adică enduro, cross, enduro-cross, trial, cât şi a traseelor montane ce pot fi parcurse cu motocicletă, ATV-uri, bicicletă sau cu alte mijloace de deplasare. Competiţia, deşi naţională, se va bucura şi de participarea atât a unor sportivi de la cluburi de profil din Ungaria, Bulgaria, Germania, Austria, Anglia sau Grecia, cât şi a unora independenţi din majoritatea ţărilor nordice europene. Cei mai mulţi piloţi promovaţi şi sprijiniţi de Clubul Sportiv de Motocross – Enduro „Free Bike Team” Rm. Vâlcea fac parte din elita sportului cu motor românesc, ocupând locuri pe podiumurile curselor interne de enduro, enduro-cross, hard-enduro, precum şi clasări foarte bune în concursuri internaţionale precum Red Bull Romaniacs, Raliul Faraonilor, Paris-Dakar sau Erzberg. Concursul se va desfăşura pe durata a trei zile, prima fiind destinată calificărilor, spectaculoase pentru public, iar celelalte două pentru traseu. În cazul acestuia din urmă, în prima zi sunt vizaţi 110 kilometri, iar în cea de-a doua, 55 de kilometri. Festivitatea de premiere va avea loc în după-amiaza zilei de duminică. Numărul persoanelor implicate în acest concurs va fi de aproximativ 450-600 însumând organizatori, membri ai Federaţiei Române de Motocross, piloţi, oficiali guvernamentali, reprezentanţi ai Jandarmeriei, ai Poliţiei, voluntari şi presă. Acest lucru este îmbucurător pentru dezvoltarea turismului de competiţie sau de agrement în localităţile Voineasa, Malaia sau Brezoi, mai ales că anul acesta sunt anunţate în zona Obârşia Lotrului – Vidra o serie de competiţii sportive de maraton sau MTB, precum şi inaugurarea unei pârtii de schi. Traseul va cuprinde puncte de acces pentru zonele spectaculoase, ele fiind marcate cu siglele sponsorilor. Cameramanii şi fotografii vor putea tranzita majoritatea acestor puncte. Fiecare participant din ţară, dar şi din străinătate va beneficia de un DVD cu filmări şi fotografii din timpul concursului. Enduro-Maniaco-Depresiv a stârnit deja interesul mass-mediei locale, naţionale şi chiar internaţionale

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.