Horoscop săptămânal
Berbec
Cei născuți în zodia Berbecului încep să aibă ieșiri bruște, sunt intoleranți, nervoși, pe cei din jur, totuși întreaga lor alcătuire interioară este tulburată de tranzitul Lunii. Multe motive reale am spune că nu sunt, cel mai important element este cel subiectiv.
Felul în care ei percep evenimentele de fiecare zi sau evenimentele importante pentru care nu sunt pregătiți sau nu sunt suficient de maturi pentru a le rezolva.
Zilele următoare, adică a doua parte a lui 8 august, apoi 9 și 10 august, se leagă mai mult de chestiunile bănești cu mult pragmatism, cu mult bun simț sau cu destul de multă indiferență, în sensul în care nu se grăbesc să cumpere, abandonează o serie de intenții de a face cheltuieli, le amână, poate chiar prudent pentru un moment în care, se poate ca starea lor financiară să fie mai stabilă, și atunci aceste cheltuieli să fie făcute cu mână ușoară, în deplină siguranță.
Taur
Luna neagră se află în continuare în segmentul lor zodiacal, până pe 12 septembrie, de aceea toate tranzitele peste această ipostază reprezintă destul de multe provocări. De aici și concluzia că nu întotdeauna vor fi împăcați cu sine, vor fi mulțumiți sau vor accepta cu ușurință o serie de situații care vin din afară. Sunt condiționări care provin dintr-o viață publică, dintr-o realitate socială sau dintr-un lanț de evenimente ce depășește puterea lor de a le coordona, de a le controla sau de a le direcționa. Nu spun prin asta că sunt victime, dar cu siguranță nu tot ceea ce se întâmplă este de natură să le fie pe plac.
Gemeni
Jupiter va rămâne până vara viitoare să acționeze în grade și la intensități diefrite. Dar, și poziția planetei Venus este interesantă. Pentru unii pune în prim plan sau aduce cu o intensitate nouă, sporită, o chestiune patrimoniu familiar, de bani comuni, de bani moșteniți, care presupun implicarea celor din familie. Săptămâna asta, din punct de vedere financiar încă este bine, binișor, sau normală.
Atenție însă intre 12 și 18 august lucrurile se vor complica și probabil că atunci vor trebui luate niște decizii cu privire la niște bani care trebuie să părăsească un cont sau buzunarul personal, ori al unor obiecte care trebuie să fie transformate în bani, valorificarea lor, prin închiriere, vânzare sau prin diferite destinații menite să sporească banii.
Rac
Sunt multe elemente care vorbesc și despre nașterea unor idealuri. Într-un astfel de context, se poate spune că sfârșitul sătpămânii viitoare este de natură să le dea acestora o rază de speranță, o geană de lămurire interioară , de lumină sau de aplanare a unui tumult sufletesc. Furtunile se domolesc și spiritul începe să funcționeze cât de cât normal, pentru unii.
Pentru alții, poate să funcționeze chiar excelent. De aceea, iarăși, spun, pentru o serie de persoane născute în zodia Racului contextul este bun pentru că le dă aripi, îi transformă în niște persoane care pot să se gândească la viitor, care pot să viseze, să anticipeze, să elaboreze, să facă planuri, nu dintre cele absurde si irealizabile, ci dintre cele care au o legătură directă cu propria devenire.
LEU
Viața leilor evoluează normal și frumos. Sunt aceleași elemente pozitive care s-au constituit de mult în avantajul lor. Singurul aspect de care trebuie să țină cont începând cu seara zilei de 7 august este dimensiunea sănătății.
Aici, problemele digestive, hepatice, duodenale, problemele alimentare sau toate problemele legate de alergii, intoleranțe și respingerea organismului a oricărei ingerințe. Ea poate să fie produsă de un aliment, de un medicament sau de un întreg context în care nativul trăiește intr- un mediu toxic, un mediu încărcat de poluare sau factori alergici. Săptămâna care vine, adică perioada cuprinsă între5 și 11 august nu este marcată înmod special de acest context.
La un moment dat, între 12 și 18 august un punct vulnerabil, un moment cheie, un vortex, adică un vârf, o acumulare, a unor tensiuni, sensibilități, de așa natură încât organismul poate să intre în grevă și să reacționeze într-un chip neobișnuit. Pentru a nu se acutiza o stare de suferință, pentru a nu se declanșa o boală, pentru a nu se combina o afecțiune cu tot felul de efecte secundare ale alimentelor și medicamentelor, este bine ca această perioadă, adică cea pe care o analizăm între 5 și 11 august, să reprezinte pentru acești nativi un moment de odihnă, de repaus, de refacere, de recuperare, de protejare a organismului, de administrare înțeleaptă și precaută a medicației, de desensibilizarea organismului, de prudență în fața unor stimuli culinari, excesivi sau nocivi.
FECIOARĂ
Săptămâna viitoare aduce o modificare la nivelul relațiilor personale în ceea ce îi privește pe nativii din zodia Fecioarei. Registrul se schimbă semnificativ și parțial în bine prin intervenția unor persoane care pot să fie recrutate din rândul prietenilor sau pot să fie străini care se poartă protectiv, benefic, corect, eficient, salutar cu aceștia.Ca și cum ar fi niște prieteni vechi, în care poți să ai încredere.
Combinația este interesantă însă și sub raportul unor noi alianțe bazate pe interese comune, pe un scop comun sau pe un ideal comun. Dar multe alte lucruri vorbesc nu despre un risc al asumării, cât despre perisabilitatea unor relații astfel încât unele dintre relațiile de colaborare pe care le-au avut o serie de persoane născute în zodia Fecioarei pot să se deprecieze, să se risipească ori chiar să se compromită sau să cunoască tot felul de turnuri dintre cele mai stranii. Ba chiar, unora li se pot intâmpla niste situații destul de neplăcute. Să li se întoarcă spatele, să fie refuzați, să fie lăsați baltă în mijlocul drumului. De ce? Uite așa! Cunoaște sufletul omului dacă poți.
BALANȚĂ
Pentru cei care s-au născut în zodia Balanței, săptămâna viitoare aduce un prag pe care îl vor simți repede, bine, ca un fel de vânt de libertate, ca o înnoire, ca o schimbare, ca un șir de oporunități ori măcar ca un noroc. Unul mic, dar totuși imortant, legat în principal de carieră, rang, nume, grad, funcție, demnitate, autoritate, putere exercitată într-un domeniu profesional sau într-un domeniu public prin activități colaterale.
Este un moment benefic pentru că se pot întâmpla o serie de lucruri care depășesc simpla lor competență, vocație sau intenție bună. Pot beneficia de pe urma unor șefi, unii noi, care apar în orizontul de activitate. Poate că sunt șefi cu care nu lucrează direct, ci sunt undeva, ierarhic vorbind, sus, foarte sus, mult mai sus decât ei. Dar, fie prin schimbarea relațiilor de muncă, fie prin modificarea atmosferei, fie prin gesturile și măsurile pe care le ia acela, din prag în prag, înapoi, ele se reflectă favorabil asupra nativului din zodia Balanței
SCORPION
Pentru cei care s-au născut în semnul de apă al Scorpionului, intrarea planetei Venus în celălalt semn de apă, cel al Racului, începând cu seara zilei de 7 august, reprezintă începutul unei perioade de patru săptămâni bună într-un plan al ideilor, ideologiei, credinței, convingerilor, speranțelor, năzuințelor, constiinței de sine, interiorității, regăsirii lui Dumnezeu sau regăsirii unui Dumnezeu in existența de fiecare zi.
Dacă nu au avut niciun Dumnezeu până acum sau l-au uitat, ori l-au dat pe altceva. Într-un astfel de context, se poate spune că planeta operează limpeziri de sine, stabilizări de crez, convingere, dorință, activează visuri și proiecte și dă glas, ori dă curs unor determinări personale în care relația cu străinătatea este pusă în conflict sau intră în contradicție cu tot ceea ce este o realitate personală legată de familie, țară și prezent.
Se vorbește mai mult de un dincolo, de un departe, de un în altă parte, oriunde numa’ acasă nu. Este un soi de debordare si de exteriorizare ori de proiectie in afară a multor trăiri, sentimente si planuri personale.
SĂGETĂTOR
Pentru cei care s-au născut în zodia săgetătorului, săptămâna viitoare aduce o atenuare a problemelor financiare, o îmbunătățire a regimului banilor. Nu este vorba de mulți bani, nu este vorba de niște regimuri spectaculoase, mici ameliorări, intrarea în normalitate, achitarea unor datorii, ușurare sufletească într-o perspectivă bănească, adică oamenii după ce și-au achitat toate angaralele încep să se simtă nu mai bogați, dar cu mult mai liberi de constrângeri și de spaima zilei de mâine și de neputința plăților, se simt fericiți că au rezolvat, cu chiu cu vai, cum or fi rezolvat, o serie de probleme bănești.
S-ar putea să mai rămână câteva codițe, câteva datorii, câteva restanțe sau o problemă care nu apucă să fie rezolvată până la capăt pe deplin și ea să refie pusă pe tapet între 12 și 18 august, dar aceea este o chestiune despre care noi vom mai vorbi. Deocamdată pot să apară și elemente care țin de un ajutor bănesc, cineva din familie, un prieten, un apropiat să permită o păsuire, să intervină într-un chip fericit, salutar în viața unui nativ din Săgetător. Să-i dea bani cu împrumut, să preia o parte din datorii, cum este de multe ori cazul părinților care încep să achite datoriile copiilor sau să facă plăți în avantajul acestora.
CAPRICORN
Pentru cei care s-au născut în zodia Capricornului săptămâna viitoare le aduce mici șanse de stabilizare a unei relații sau de intrare într-o ipostază a conflictului ce se rezolvă repede, prin risipirea unor ipostaze șubrede ca raționament ori ca logică și determinare partenerială.
Chiar dacă oamenii se ceartă, se împacă repede. Este și asta o șansă. Chiar dacă se instalează o divergență de opinii, până la urmă, realitatea, evidența, notorietatea sau corectitudinea unor date, cifre, informații sau judecăți de valoare este de partea nativului din Capricorn, care în felul acesta primește fie scuze fie recunoașterea dreptății, fie cererea de a rămâne în relații bune pe mai departe a unui partener de afaceri sau dintr-un proiect.
VĂRSĂTOR
Pentru cei care s-au născut în semnul Vărsătorului sunt foarte bune toate elementele legate de mentalitate, creativitate, dezvoltare personală, evoluție, învățare, aprofundare, revelație, deschidere de noi drumuri în cercetare, in cunoaștere sau intr-o construcție care presupune afirmare de sine.
Probabil că în perioada cuprinsă între 12 – 18 august, acești nativi vor trece printr-o etapă importantă a existenței lor sau se va produce o mutație la nivelul constiinței si perceptiei. Rezultat al unei scindări, al unei revelații, al unui conflict sau al unei confruntări destul de brutale cu ceva, o realitate, un fapt, un om, ori etc.
Reverberațiile pentru toți cei care desfășoară activități mediatice, publicistice sau in domeniul artistic sunt esentiale. Rămân destul de conflictuale relațiile parteneriale, mai ales cele bazate pe cuvinte si afirmații, unde oamenii pot să primească, dar să si facă tot felul de remarci care stârnesc divergente ori nemulțumire. Ar trebui să se țină cont de faptul că, începând cu seara zilei de 7 august, planeta Venus intră în casa a șasea. Pentru unii poate să fie o mică modestă ameliorare la nivelul regimului de lucru.
PEȘTI
Cei care s-au născut în zodia Peștilor si care cunosc astrologie se bucură auzind că planeta Venus, care este o planetă a feminității, intră intr-un semn de apă, Racul, începând cu seara zilei de 7 august, ceea ce ii conduce la concluzia, pana la un punct legitimă, că acest tranzit le-ar fi lor favorabil pentru că planeta Venus ar intra in armonie cu Soarele lor din Pești. Ba mai mult, ar intra în armonie si cu celelalte două posturi planetare, Neptun și Chyron, care se află la rândul lor in zodia Pestilor. Raționamentul este in linii mari, destul de corect si de legitim, daca ar fi să credem o serie de manuale de astrologie. Totusi, in realitate lucrurile stau un pic mai altfel. Planeta Venus in Rac nu este chiar in cea mai buna poziție.
Aduce multă emotivitate si destul de multă preocupare sentimentală sau implicare intr-o viață afectivă sau intr-o forfotă care Peștilor nu le este chiar necesară acum. Aș spune că în general accentuarea laturii sentimentale este o ipostază paguboasă pentru Pesti pentru ca in loc să-I facă activi si muncitori, harnici si lucizi, ii transformă in niște ființe contemplative, care tot își analizează stările, trăirile, care au tot timpul grijă să lăcrimeze si care nu se pot abtine să nu isi aducă aminte, să nu reediteze, să nu evalueze s.a.m.d. Pierdere de timp







