Povața săptămânii: Sfatul unui rege bătran și înțelept
Un tânăr rege obișnuia să caute necontenit pricina de cearta cu regele bătrân și întelept al țării vecine. Bătrânul rege încercase pe toate căile să construiască niște relații de prietenie cu tânărul său vecin, dar degeaba. Într-o zi, tânărul porni la război împotriva vecinului său.
Bătrânul rege, amintindu-și că și el făcuse multe prostii în tinerețea lui și că există o vârstă de la care nu ne putem aștepta să vedem înțelepciune, porunci ofițerilor săi să prindă pe tânărul său vecin și să-l aducă la el viu. Când tânărul fu adus în fața sa, bătrânului rege i se făcu milă de el, dar se făcu că e mânios pe el și-l osândi la moarte. Tânărul imploră să i se cruțe viața.
Bătrânul rege îi spuse: „Bine, îți mai dau o șansă. Mâine ți se va pune în mâini un ulcior cu apă plin până la punctul de revărsare. Va trebui să-l porți de la un capăt al străzii până la celălalt fără însă a lăsa să se verse nici măcar un strop din apa aceasta. Davă nu vei reuși, vei muri.”
A doua zi începu procesiunea. Prizonierului i se puse ulciorul cu apă în mână, soldații umblau alături de el pentru a-l pândi, iar în urma lui, călăul venea cu toporișca în mână gata de a-l lovi și a-i tăia capul pe loc în caz de nereușită. Regele mai dădu ordin ca pe o parte a străzii să fie adunată mulțimera care să-l umilească și să-i strige vorbe răutăcioase, iar de cealaltă parte, o altă mulțime să-l încurajeze.
Prizonierul reuși, nici un strop de apă nu se vărsă din ulcior. Bătrânul rege îl întrebă atunci: ”Când mulțimea aceea te batjocorea, i-ai întors batjocura înapoi?” “Nu – răspunse tânărul – căci n-aveam timp de aceasta. Trebuia să am grijă numai de ulcior.”
„Dar celor ce te încurajau le-ai mulțumit?” „Ce treabă aveam cu ei ? aclamațiile lor nu-mi puteau ajuta la nimic. Eu eram concentrat numai asupra apei din ulciorul aflat în mâinile mele .”
Înțeleptul rege îl liberă, dându-i sfatul următor: ”Tot astfel ți s-a încredințat un suflet aici pe pământ, pe care va trebui odată să-l prezinți Domnului care ți l-a dăruit, curat și nepătat. Acesta e singurul lucru care contează. Dacă nu reușești în aceasta, ești pierdut. Nu mai râvni după aplauzele oamenilor căutând victorii ieftine și fără însemnătate. Nici nu fi îngrijorat când ei te batjocoresc. Ci ai grijă numai de propriul tău suflet.”







