SCANDALUL IA AMPLOARE: Sute de persoane AUDIATE în 15 judeţe pentru FRAUDE electorale la REFERENDUM
Sute de audieri au loc, marţi dimineaţă, la Parchetul general, unde au fost chemaţi atât cetăţeani suspectaţi de vot multiplu la Referendumul din 29 iulie, cât şi membri ai comisiilor electorale.
Sunt audiaţi oameni din 15 judeţe ale ţării. Zeci de persoane sunt anchetate şi de procurorii DNA în Săcelu și Dragotești din Gorj pentru a recunoaște dacă au votat sau nu la referendumul din 29 iulie. Sesizarea la DNA ar fi venit din partea PDL. Direcţia Naţională Anticorupţie confirmă că efectuează cercetări cu privire la fapte ce sunt în competenţa sa în legătură cu organizarea şi desfăşurarea referendumului din data de 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Într-un comunicat de presă remis marţi, DNA susţine că nu poate oferi însă date suplimentare privind stadiul cercetărilor.
Precizările DNA vin după ce primari din comune din judeţele Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman au declarat că sute de persoane au fost chemate la audieri de procurorii anticorupţie în legătură cu eventuale fraude de la referendum.







