Moțiunea-bumerang
Din luna mai, când au pierdut majoritatea parlamentară și, pe cale de consecință, au fost înlăturați democratic de la guvernare, pedeliștii nu pot să se împace cu ideea că au fost mutați pe scaunele opoziției. Măcinați de această răsturnare de situație, ei caută pe orice cale să pună bețe în roatele actualei guvernări. Așa s-a născut și ideea, vehiculată tot mai intens în ultimele zile, de a depune în Parlament o moțiune simplă pe tema accesării fondurilor europene. O clipă nu s-au gândit, însă, că un astfel de demers ar putea să-i lovească chiar pe cei care s-au gândit să pună pe picioare o astfel de inițiativă.
Este uimitor cât de departe poate să meargă PDL cu minciuna când amenință cu depunerea unei moțiuni simple tocmai într-un domeniu în care acest partid a înregistrat cel mai mare eșec în perioada când a guvernat țara. Controalele Comisiei Europene au demonstrat foarte clar că în perioada 2010-2011 România s-a plasat pe primul loc între statele UE care au produs deturnări ilegale de fonduri europene. În cei 3 ani cât PDL s-a aflat la guvernare, au fost absorbite doar 7,5% din fondurile alocate pentru țara noastră. Guvernul Ponta, însă, în numai 4 luni, a reușit să crească rata de absorbție la 10%.
Situația actuală trebuie văzută într-un context mult mai amplu, în care trimiterea la Comisia Europeană a cererilor de rambursare pentru plățile efectuate către beneficiarii din România a fost întreruptă de la începutul lunii iulie 2012 așa cum s-a convenit cu Comisia Europeană încă din decembrie 2011. Practic, PDL-iștii știau încă din decembrie anul trecut de întreruperea rambursărilor cauzate de hoțiile și incapacitatea lor. Acum ies cu tupeu în față să mintă că întreruperea plăților este cauzată de Guvernul USL. Așa că n-au decât să introducă moțiunea simplă în Parlament ca să poată fi date în vileag toate șmecheriile, aranjamentele și iresponsabilitatea lor, adică a celor care vorbesc de funie în casa spânzuratului!
Dr.ing. Ion Cîlea, președintele Organizației Județene Vâlcea a PSD







