Subvenția pentru vacile din zonele defavorizate va fi de cel mult 250 de euro/animal
Sprijinul financiar acordat crescătorilor de vaci și de bivolițe din zonele defavorizate nu va depăși 250 de euro pe cap de animal, respectiv 187,5 euro, potrivit datelor anunțate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
APIA anunță că pentru taurinele din rase de carne și metișii acestora sprijinul se ridică la cel mult 300 de euro pe animal.
Cuantumul ajutorului specific se calculează de către APIA, după finalizarea verificărilor, prin raportarea plafonului maxim la efectivul de capete eligibile din toate categoriile, fără a depăși sumele menționate.
Valoarea ajutorului financiar specific se calculează anual, în lei, la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană la ultima cotație a lunii septembrie, care este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru un plafon maxim de 30 de milioane de euro.
Crescătorii de animale din zonele defavorizate mai pot depune cererea de plată pentru obținerea ajutorului specific pe 2012, până la data de 21 septembrie a.c.(C.C.)







