Cu dragoste, respect şi preţuire pentru toţi pensionarii
Pentru Asociaţia Seniorilor din Educaţie, Ştiinţă şi Cultură din judeţul Vâlcea, în particular, dar şi pentru persoanele vârstnice, în general, luna octombrie vine cu o suită de sărbători încărcate şi de nostalgie, şi de satisfacţie. Data de 1 octombrie, de exemplu, marchează Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Câteva zile mai târziu, la 5 octombrie, o altă mare sărbătoare: Ziua Internaţională a Profesorilor, pentru ca, mai apoi, la 23 octombrie, intelectualii vâlceni să aibă prilejul unui jubileu la fel de emoţionant: împlinirea a 5 ani de la constituirea Asociaţiei lor.
Toate aceste zile sărbătoreşti îmi oferă fericita ocazie de a transmite seniorilor din cultură, ştiinţă şi învăţământ, tuturor conjudeţenilor noştri de vârsta a treia cele mai curate gânduri de aleasă preţuire şi cele mai cordiale urări de sănătate, linişte sufletească încărcate de binemeritate satisfacţii pentru tot tezaurul de împliniri acumulate într-o viaţă exemplară.
Totdeauna mi-a făcut mare plăcere să mă întâlnesc cu bătrâni, să-i ascult cu respectul cuvenit şi să-mi umplu sufletul cu bucurie pentru că, împreună, am găsit soluţii, atât cât s-a putut, la necazurile şi greutăţile fiecăruia. Mă bucur, spuneam, de aceşti minunaţi oameni care au muncit o viaţă şi şi-au făcut datoria cu vârf şi îndesat. Nu spun deloc vorbe mari afirmând că prezentul şi viitorul noilor generaţii se clădesc şi prind rădăcini pe lungile sacrificii ale bătrânilor. Tocmai de aceea, n-am dorinţă mai mare decât ca românii să-i respecte mult mai mult pe bătrâni, să preţuiască fiecare sfat al celor care au trecut cu demnitate prin viaţă.
Nu este mai puţin adevărat că bătrâneţea este şi mai frumoasă dacă purtătorii acestei blânde poveri de viaţă simt că misiunea lor nu s-a sfârşit, că rolul lor încă rămâne activ şi că sunt chemaţi să participe la viaţa socială. Acestor contribuţii le este adresat şi mesajul anului de graţie 2012, declarat ca “An european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii”.
Este, deci, un moment de a aduna în acelaşi vad valorile trecutului cu nevoia actuală de valori, fie că vorbim de creaţii în sine, fie de alte valori umane şi patrimoniale. Din acest punct de vedere, Asociaţia Seniorilor din Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, căreia i-a pus bazele cu 5 ani în urmă grupul celor 22 de personalităţi locale, a reuşit să atragă sub cupola sa o bună parte a intelectualităţii vâlcene, elite sau persoane rămase cu sfioşenie în anonimat, dar recunoscute ca modelatoare de suflete tinere. Ei au ştiut să păşească demn peste sacrificii lungi şi renunţări dureroase, dar au păstrat nestinsă, până la vârsta senectuţii, flacăra iubirii, încrederii şi speranţei. Ei, membrii Asociaţiei Seniorilor, sunt cei care au pus în valoare tezaurul de idei adunate de-a lungul unei vieţi zbuciumate, trudind conştiincios în clase, în laboratoare şi pe alte scene ale vieţii.
Această exemplară dăruire se regăseşte în prestigiul şi respectul de care se bucură azi Asociaţia Seniorilor, ea devenind un polarizator al valorilor şi experienţelor şi un excepţional reper în spectrul vieţii şi practicii sociale din judeţul nostru. Cinste lor, cinste bătrâneţii pe care, cu dragoste, o sărbătorim la întâi octombrie!
Dr.ing. ION CÎLEA
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea







