Meta
Realitatea Vâlceană

Obligații declarative cu termene în luna octombrie 2012

ANAF informează contribuabilii că, în luna octombrie 2012, trebuie să depună la Fisc, după caz, documentele precizate mai jos.

Până la 5 octombrie a.c. inclusiv:

- Declarația de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în România, formular 092. Se depune de către persoanele juridice și persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziții intracomunitare de bunuri în luna septembrie 2012 și sunt obligate să-și modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar. Reglementare: OPANAF nr. 1.165/2009.

Până la 10 octombrie a.c. inclusiv:

- Declarația de înregistrare fiscală/de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fă personalitate juridică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice, care au obligația să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depășirii plafonului legal de scutire. Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare; OMEF nr. 2.296/2007;

- Declarația de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070. Se depune de către persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligația să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depășirii plafonului legal de scutire.Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007;

- Declarația de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române, formular 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligația să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depășirii plafonului legal de scutire.Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007;

- Declarația de mențiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în condițiile art. 152 alin. (7) din Codul Fiscal, în cazul persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, formular 096. Se depune de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 cu perioadă fiscală luna/trimestrul calendaristic, care solicită scoaterea din evidența plătitorilor de TVA Reglementare: art. 152, alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; OPANAF nr. 53/2012.

Până la 25 octombrie a.c. inclusiv:

- Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar, trimestrial pentru obligațiile bugetului de stat aferente lunii septembrie, trimestrului III 2012, formular 100. Reglementare: OPANAF nr. 101/2008, cu modificările și completările ulterioare;

- Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar, trimestrial pentru obligațiile aferente lunii septembrie 2012, trimestrului III 2012, formular 112. Reglementare: OMFP nr. 1.045/2012;

- Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar, trimestrial pentru obligațiile bugetului de stat aferente lunii septembrie, trimestrului III, 2012, formular 300. Reglementare: art. 156 indice 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare; OPANAF nr. 3.665/2011; Atenție! Decontul se depune și de contribuabilii care au solicitat scoaterea din evidență ca plătitor de TVA conform art. 152 alin. (7) din Codul Fiscal până la 10 septembrie 2012;

- Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA, conform art. 153 indice 1 din Codul Fiscal și care au efectuat: achiziții intracomunitare în luna precedentă, achiziții intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125 indice 1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziții de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum și pentru contribuabilii neînregistrați și care nu au obligația înregistrării, care au efectuat achiziții intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile. Reglementare: art. 156 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare; OPANAF nr. 30/2011;

- Declarația privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de către persoanele fizice care desfășoară activitate în România și de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România – pentru obligațiile bugetului de stat aferente lunii septembrie 2012, formular 224. Reglementare: OPANAF nr. 52/2012;

- Declarația recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare pentru obligațiile de declarare aferente operațiunilor desfășurate în luna septembrie 2012, formular 390 VIES. Reglementare: art. 156 indice 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare; OPANAF nr. 76/2010, cu modificările și completările ulterioare;

- Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național, formular 394, pentru declararea operațiunilor desfășurate în luna septembrie, trimestrul III, 2012 de către plătitorii de TVA cu perioadă fiscală lunară, trimestrială. Reglementare: OPANAF nr. 3.596/2011;

- Declarația privind distribuirea între asociați a veniturilor și cheltuielilor, formular 104, pentru asocierile fără personalitate juridică constituite între contribuabili (persoane juridice străine cu persoane fizice nerezidente pentru activități din România; persoane fizice rezidente asociate cu persoane fizice române pentru activități din România și străinătate), pentru trimestrul III 2012. Reglementare: OPANAF nr. 101/2008, cu modificările și completările ulterioare;

- Declarație privind stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câștigul net anual impozabil pentru câștigurile obținute din transferul titlurilor de valoare, altele decât păile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise, formular 225, pentru trimestrul III 2012. Reglementare: OPANAF nr. 2.600/2010;

- Notificare din care să rezulte că cifra de afaceri realizată în perioada 1 octombrie 2011-30 septembrie 2012 inclusiv nu depăște plafonul de 2.250.000 lei. Se depune de către persoanele impozabile plătitoare de TVA care aplică sistemul TVA la încasare începând cu 1 ianuarie 2013. Reglementare: OG nr. 15/2012.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.