Din ordinul prefectului, primăriile vâlcene, verificate la atribuirea sau restituirea unor terenuri
Prefectul județului Vâlcea a avut în curs de analiză un proiect de ordin al Ministrului Administrației și Internelor privind organizarea și executarea controalelor la poliția locală.
Proiectul de ordin a urmărit stabilirea unor principii care să stea la baza controlului ce se va exercita la nivelul poliției locale. Iată câteva dintre reglementările proiectului de ordin: controlul la nivelul poliției locale se va efectua de către o comisie formată din personal din cadrul MAI dar și specialiștii din alte domenii; controlul asupra activității poliției locale se dispune prin ordin al ministrului administrației și internelor la inițiativa acestuia, a prefectului, a inspectorului șef al inspectoratului județean de poliție.
Observațiile și propunerile Instituției Prefectului cu privire la acest proiect de ordin privind organizarea și executarea controlului la nivelul poliției locale au fost transmise Ministerului Administrației și Internelor la data de 23 octombrie a.c.
Verificări la documentațiile întocmite de către primării
În această perioadă, în vederea aplicarii legilor fondului funciar, s-au verificat mai multe documentații întocmite de către primării în scopul emiterii ordinului prefectului de atribuire sau restituire a unor terenuri, precum și alte documentații înaintate comisiei județene al cărei președinte este prefectul, pentru validarea sau invalidarea unor anexe prevăzute de HG nr.890/2005. S-au făcut deplasări în teren în localitățile: Mihăești, Vlădești, Păușești- Măglași, Prundeni, Gușoeni, Mădulari, Lăpușata, Fârtățești, Ghioroiu și Făurești. Aceste verificări s-au efectuat în prezența petenților și a comisiilor locale de fond funciar.
Sunt mai multe aspecte rezultate din aceste controale: s-au constatat neînțelegeri pe limitele de hotar; în unele localități, s-a analizat modul de punere în executare de către comisiile locale a unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile; de asemenea, s-a analizat stadiul punerii în posesie a terenurilor cu vegetație forestieră;
O altă lege cu caracter reparatoriu este Legea nr.10/2001, care este monitorizată la nivelul Instituției prefectului prin Biroul Județean de monitorizare condus de către prefect.
Primăriile, ca entități investite în soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, transmit periodic (la 2 luni) dosarele cu propunerile de despăgubiri, soluționate de primari prin dispoziții.
În săptamâna 15-22 octombrie 2012 au fost emise 19 avize de legalitate pentru dosarele transmise de următoarele primării: Primăria Rm. Vâlcea 14 dosare, Primăria Drăgășani 3 dosare, Primăria Bujoreni un dosar, Primăria Roșiile un dosar. Aceste dosare, însoțite de avizele de legalitate ale prefectului, au fost predate în data de 17 octombrie 2012 la Comisia centrală din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, pe bază de proces verbal.
Următoarea dată stabilită de ANRP pentru predarea dosarelor de despăgubiri, prevăzute de Legea nr. 10/2001 este în luna ianuarie 2013.
Anemona TĂNASE







