Turismul de sănătate circulă anemic pe Valea Oltului
Scoateți din convalescență tratamentul balnear!
1.250 miliarde lei vechi. Această uriașă cifră reprezintă valoarea fondurilor de la Uniunea Europeană și eforturile financiare ale Consiliului Județean Vâlcea folosite pentru modernizarea stațiunilor balneare Călimănești, Govora și Olănești. Sunt bani care demonstrează că nu au fost și nu sunt deloc neglijate preocupările Consiliului Județean și primăriilor din cele trei orașe în direcția dezvoltării infrastructurii turismului balnear pe zona diversificării și modernizării capacităților locale de agrement și divertisment. Mai departe, perfecționarea și creșterea calității serviciilor de tratament curativ revin în exclusivitate operatorilor de turism balnear care sunt direct interesați să atragă turiștii din țară și de peste hotare. De-aici încolo, numai de ei depinde împlinirea scopurilor și intereselor ca stațiunile balneare unde activează să devină cu adevărat destinații atractive pentru turismul de sănătate european și internațional.
Scopul acesta nu este deloc nou, ci vine dintr-un timp îndelungat. De foarte mulți ani, pe Valea Oltului au fost deopotrivă apreciate pachetele de cură care îndeplineau toate cele trei roluri: preventiv, curativ și recuperator. De exemplu, prin anii ă70, la Călimănești-Căciulata se ajunsese la realizarea a 13.933 proceduri de balneofizioterapie pe zi, iar în anul 1980 s-au efectuat nu mai puțin de 2.384.451 proceduri. De altfel, această stațiune, încă din 1972, fusese integrată în circuitul internațional al terapiei balneare. Aici erau primite grupuri organizate din întreaga lume, din Franța și Finlanda, din Olanda și SUA, din Germania și Israel etc.
În fiecare din cele trei stațiuni există din belșug un bioclimat extrem de favorabil și o diversitate de relief cu atracții peisagistice rar întâlnite. Avem, de asemenea, o mare bogăție de izvoare cu o mineralizare ideală care situează stațiunile noastre balneare la nivel de egalitate și chiar superioritate față de marile stațiuni europene precum Wiesbaden, Baden-Baden, Aix les Baines, Karlovy- Wary și toate celelalte.
O excelentă șansă pentru modernizarea și dotarea bazelor de tratament, a hotelurilor și restaurantelor din cele trei stațiuni balneare o oferă noua și – după câte se pare – ultima sesiune de depunere a cererilor de finanțare cu fonduri europene nerambursabile deschisă la data de 23 octombrie a.c. pe POR, domeniu major de intervenție 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale și creșterea calității serviciilor turistice.
De ce am deschis această pledoarie? Am deschis-o deoarece, chiar dacă județul nostru îndeplinește toate condițiile pentru a deveni o destinație importantă pe zona turismului de sănătate, exportul nostru de servicii balneare este foarte redus. Ofertele în acest domeniu nu sunt deloc de ultimă generație. Așa cum spuneam mai înainte, Valea Oltului a fost și înainte de 1990 unul dintre cele mai apreciate puncte pe harta turismului balnear internațional. Iar decăderea acestuia nu se rezumă doar la județul Vâlcea, ci la întreaga țară. Vina trebuie căutată și în curtea Ministerului Sănătății care, din 1990 și până astăzi, s-a implicat anemic în obligațiile ce-i revin pe linia certificării gradului de calitate a serviciilor balneare și a dezvoltării sistemului de management medical în stațiuni.
Susțin pledoaria mea și dintr-un alt motiv. Statisticile naționale confirmă că, anual, caută apele curative și celelalte servicii balneare un număr de aproximativ 1 milion de persoane, din care 100.000 sunt cetățeni străini. Aceștia din urmă sunt interesați mai ales de tratamente ale afecțiunilor cardiovasculare, reumatismale, digestive, renale, metabolice, de nutriție etc. În toate aceste cazuri, pentru turistul străin, un sejur complet nu costă mai mult de 800 euro. Pare puțin, dar după un calcul economic fundamentat, rezultă că tratamentele balneare sunt în mod cert profitabile. În aceste condiții, operatorii din stațiuni au toate motivele să privească cu interes modernizarea bazelor de tratament și a serviciilor, să promoveze ofensiv pachete de sănătate și să pună inteligent în valoare apele minerale și ceilalți factori naturali, asta dacă doresc cu adevărat să le sporească și numărul turiștilor străini, și încasările.
Dr.ing. Ion Cîlea, președintele Consiliului Județean Vâlcea







