Meta
Realitatea Vâlceană

Costi Rădulescu merită să fie ales deputat

Primarii de la Mihăești și Govora îl susțin!

Duminică, 4 noiembrie a.c., a avut loc întâlnirea cu primarii și locuitorii din Băile Govora (Mihai Mateescu) și Mihăești (Constantin Bărzăgeanu), întâlnire la care au participat și președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, consilierul Costi Rădulescu, candidatul USL pentru Camera Deputaților în Colegiul Nr.2 Râmnic Sud și Adrănel Cotescu, candidatul USL pentru funcția de senator al Râmnicului.

În cele două localități, Adrănel Cotescu, Constantin Rădulescu și Ion Cîlea s-au interesat ce probleme întâmpină oamenii și autoritățile administrației publice locale, oferindu-și sprijinul pentru rezolvarea acestora. La rândul lor, primarii Mihai Mateescu, Constantin Bărzăgeanu, consilierii și lideri locali ai PSD și PNL și-au exprimat susținerea pentru candidații USL, care, de-a lungul timpului, au ajutat foarte mult cele două comunități.

Constantin Rădulescu are casă în Mihăești și este foarte atașat de cele comunitățile din zonă. Avem un interes comun, să creștem nivelul de trai în zonă și, împreună, eu sunt convins că vom atinge obiectivele pe care ni le propunem”, a subliniat Mihai Mateescu, primarul stațiunii Băile Govora.

Adrănel Cotescu, deși nu a fost parlamentar, ne-a sprijinit de fiecare dată când am apelat la dânsul. De altfel, eu am fost la dumnealui, la București, de trei ori. Am fost să rezolv problema apei la Govora, la Scărișoara, problema canalizării la Vulpuiești. Acum tot el ne ajută cu extinderea de apă și înlocuirea conductei la Măgura. Ne-a sprijinit și cu DC 128 Plută – Haltă Govora. Zilele acestea, lucrările sunt scoase la licitație, în SEAP. Apoi, urmează apa și canalul. Începem cu canalizarea de la Govora spre primărie, dar și cu alte obiective cel puțin la fel de importante. Cei de la PDL au schimbat candidații de câteva ori. În final, la deputați, l-au pus pe unul de la București, pe unul Pavelescu. Noi vrem un om de-al nostru, nu de la centru. Despre Costi Rădulescu și sprijinul său față de comuna Mihăești am mai vorbit, inclusiv în presă. Dânsul ne ajută acum cu alimentarea cu apă, în zona Scărișoara, unde aveam probleme. De-a lungul timpului, ne-a sprijinit cu multe alte lucruri”, a completat primarul din Mihăești, Constantin Bărzăgeanu.

De asemenea, Constantin Bărzăgeanu a ținut să-i mulțumească președintelui CJV Ion Cîlea pentru ajutorul necondiționat pe care i l-a oferit. Aici ne referim la introducerea rețelei de gaze, extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă, dar și asfaltarea unor drumuri ce aparțtin comunei Mihăești.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.