Meta
Realitatea Vâlceană

Constantin Mazilu: ,,Puteți conta oricând pe sprijinul meu! Rămân la datorie!”

Candidatul USL pentru colegiul Bălcești, deputatul UNPR, Constantin Mazilu, nu a făcut uz doar de procedura parlamentară a întrebărilor pentru a-i trage la răspundere pentru neajunsurile dumneavoastră pe miniștri. Activitatea susținută a lui Mazilu în Camera Deputaților este probată și de cele 43 legi pe care le-a inițiat. O parte dintre acestea se mai află încă în dezbaterea Legislativului, în timp ce altele au intrat deja în vigoare și-și produc efectele. Dintre toate proiectele de acte normative vi le menționăm doar pe cele privind reforma Sănătății, iluminatul public, protecția copilului și a minerilor, salubrizarea localităților, întreprinderile mici și mijlocii, cadrele militare. Problemele minerilor din județul Vâlcea i-au sensibilizat pe deputatul Constantin Mazilu și pe senatorul Laurențiu Coca, determinându-i să facă mai multe legi în sprijinul acestora. Cei doi parlamentari ai colegiului Bălcești s-au luptat pentru drepturile minerilor prin intermediul legii privind trecerea în proprietatea consiliilor locale a locuințelor de serviciu aflate în proprietatea statului și administrate de Societatea Națională a Sării S.A. Sucursala Minieră Râmnicu Vâlcea, prin mai multe proiecte de act normativ care vor modifica Legea Minelor, prin propunerea legislativă privind încadrarea în condiții speciale a unor locuri de muncă din carierele de extracție a lignitului prin lucrări miniere la zi, cât și prin actul normativ pentru modificarea și completarea Legii 106/2008 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenurilor necesare lucrărilor miniere pentru exploatarea zăcămintelor de lignit.

,,Da, puteți conta oricând pe sprijinul meu pentru că rămân la datorie! Mi-am depus candidatura pentru un nou mandat de deputat al Colegiului Uninominal 3, sub sigla USL. Și asta pentru că din 2008 până acum m-ați ajutat enorm să evoluez ca om, ca parlamentar și ca locuitor al Colegiului Bălcești. Și acest lucru îmi dă puterea să mai continuu următorii patru ani tot ca deputat sub sigla USL. Am evoluat împreună, am muncit împreună, am înțeles cu toții că acest colegiu este casa noastră și, de aceea, am format o mare familie. Rezultatele eforturilor noastre s-au văzut și se vor vedea și în viitorul meu mandat ca deputat. Acum patru ani m-am angajat să nu vă dezamăgesc și îmi doresc și pe viitor, tot alături de dumneavoastră, să continuăm proiectele pe care le-am început, dar să și gândim împreună și să demarăm altele care să confere Colegiului Bălcești aspectul curat, civilizat și modern spre care tindem. Sunt omul faptelor, sunt deputatul dumneavoastră, biroul meu a fost și va fi printre dumneavoastră pe teren, iar politica omului este singura pe care o fac. Personal, îmi doresc ca la finalul următorului mandat de deputat să spuneți cu mândrie că sunteți locuitori ai acestui colegiu, așa cum sunt și eu. Până la urmă, înaintea promisiunilor și a vorbelor goale, faptele sunt cele care contează. Din acest motiv, mă voi rezuma să vă prezint succint ce am realizat în răstimpul în care am fost în Parlament, dar și ce planuri am pentru Colegiul Bălcești pentru următorii patru ani”, ne-a declarat deputatul USL, Constantin Mazilu.

Carmen CĂLIN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.