Perchiziţii pentru infracţiuni de fals
Percheziţii efectuate de ofiţerii Serviciului de Investigarea Fraudelor pentru infracţiuni de fals şi punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. VL._INFORMATICE.21.11.12-transfer_ro-21nov-9b476f
În dimineaţa zilei de 20 noiembrie a.c., ofiţeri de poliţie de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Vâlcea, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale şi cu sprijinul de specialitate a Direcţiei Judeţene de Informaţii Vâlcea şi Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Vâlcea, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, au efectuat 2 percheziţii, la locuinţa suspectului şi la biroul folosit la locul de muncă pentru identificarea mijloacelor de probă.
În cauză se efectuează cercetări faţă de G. Daniel, de 28 de ani, din oraşul Călimăneşti, pentru fapte de falsificarea instrumentelor oficiale, folosirea instrumentelor oficiale false, fals material în înscrisuri oficiale şi de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Cu ocazie perchiziţiilor, poliţiştii au identificat şi ridicat pentru cercetări procuri notariale falsificate de către prezumtivul autor şi alte înscrisuri care au legătură cu această cauză, un laptop, o unitate de calculator, suma de 4000 euro şi 750 lei, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte prezentând elemente de contrafacere, ce conţin însemne de mărci înregistrate. Cele peste 90 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, cu o valoare totală de aproximativ 7000 lei, erau deţinute în vederea comercializării.
Din probatoriul administrat în cauză, s-a stabilit că Daniel G. a falsificat procuri notariale în schimbul unor sume de bani, în general, pentru persoane care foloseau
autovehicule înmatriculate în străinătate pentru a le prezenta în faţa autorităţilor statului ori firmelor de asigurare în cazul unor accidente.
Totodată, acesta se ocupa de comercializarea articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte contrafăcute ce aveau aplicate însemnele unor mărci înregistrate renumite, atât în mod direct cât şi prin intermediul unor site-uri pe internet.
În urma desfăşurării acestor activităţi, principalul suspect a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, cercetările fiind continuate cu principalul suspect în stare de libertate.







