Nouă baze helioport în județul Vâlcea
După efortul investițional la nivelul Regiunii Sud-Vest Oltenia pentru achiziția și dotarea cu mijloace moderne de intervenție a Inspectoratului pentru Situații de Urgență din cele 5 județe, Oltenia a mai făcut un pas important în această direcție. Este vorba despre înființarea la Craiova a unei baze aeromedicale SMURD care urmează să devină operațională pe întreaga zonă a Regiunii Oltenia. Prin organizarea noului punct zonal de operare pentru care Ministerul Sănătății a pus la dispoziție un elicopter s-au rezolvat toate problemele legate de acoperirea solicitărilor de intervenție rapidă cu servicii medicale primare și, pe această cale, asigurarea asistenței paramedicale în cazul unor evenimente de natură să pună în pericol viața și integritatea fizică a oamenilor care cad victime unor situații de mare risc.
Pentru a racorda județul Vâlcea la serviciile aeromedicale, președintele Consiliului Județean, dr.ing. Ion Cîlea, s-a adresat primarilor din municipiile și orașele județului, precum și din comunele Lădești și Perișani, cu rugămintea de a achiesa la demersurile inițiale din Craiova. „Împreună cu toți cei cărora m-am adresat – a declarat președintele Ion Cîlea – trebuie să contribuim la pregătirea condițiilor care să facă posibilă operarea aeomedicală în cazuri deosebite. Din acest motiv am hotărât ca, în nouă puncte zonale din județ, să fie amenajate platforme helioport, accesibile pentru preluarea oamenilor aflați în situații extreme care să poată fi transportați în cel mai scurt timp la marile unități spitalicești din Oltenia sau din Capitală în vederea unor tratamente și intervenții medicale de urgență”.(A.T.)







