La final de mandat oamenii au decis: Mazilu și Coca câștigă detașat alegerile pe Colegiul Bălcești
Dacă fiecare parlamentar va face bine un singur lucru, vă garantez că vom fi o țară de câștigători. Oamenii nu mai vor minciuni, promisiuni sau demagogie. Vreau ca, la mai bine de 23 de ani de la Revoluție, fiecare parlamentar din cei 469 pe care îi are România să-și asume UN SINGUR LUCRU pentru următorii patru ani. Așa vom avea la final măcar 469 de lucruri bine făcute! Nu mă aștept la miracole! Dar dacă fiecare parlamentar va face bine un singur lucru, vă garantez că vom fi o țară de câștigători.
Candidatul USL pentru colegiul Bălcești, deputatul UNPR, Constantin Mazilu, este un exemplu în Parlament, el nu a făcut uz doar de procedura parlamentară a întrebărilor pentru a-i trage la răspundere pentru neajunsurile dumneavoastră pe miniștri. Activitatea susținută a lui Mazilu în Camera Deputaților este probată și de cele 43 legi pe care le-a inițiat. O parte dintre acestea se mai află încă în dezbaterea Legislativului, în timp ce altele au intrat deja în vigoare și-și produc efectele. Dintre toate proiectele de acte normative vi le menționăm doar pe cele privind reforma Sănătății, iluminatul public, protecția copilului și a minerilor, salubrizarea localităților, întreprinderile mici și mijlocii, cadrele militare. Problemele minerilor din județul Vâlcea i-au sensibilizat pe deputatul Constantin Mazilu și pe senatorul Laurențiu Coca, determinându-i să facă mai multe legi în sprijinul acestora. Cei doi parlamentari ai Colegiului Bălcești s-au luptat pentru drepturile minerilor prin intermediul legii privind trecerea în proprietatea consiliilor locale a locuințelor de serviciu aflate în proprietatea statului și administrate de Societatea Națională a Sării S.A. Sucursala Minieră Râmnicu Vâlcea, prin mai multe proiecte de act normativ care vor modifica Legea Minelor, prin propunerea legislativă privind încadrarea în condiții speciale a unor locuri de muncă din carierele de extracție a lignitului prin lucrări miniere la zi, cât și prin actul normativ pentru modificarea și completarea Legii 106/2008 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenurilor necesare lucrărilor miniere pentru exploatarea zăcămintelor de lignit.
Mazilu: „Mi-am dorit să contribui la creșterea nivelului de trai”
„Mă simt împlinit atunci când văd că pot contribui la fericirea oamenilor. Mi-am dorit dintotdeauna să contribui la creșterea nivelului de trai din zona în care m-am născut. Deocamdată le-am arătat tuturor doar o mică parte din ceea ce pot face pentru semenii mei. Am fost și voi fi mereu alături de ei”,ne-a declarat deputatul Constantin Mazilu.
„Dragi prieteni, am ajuns aproape de finalul mandatului meu de reprezentant al Colegiului Bălcești în Parlamentul României și vin în fața dumneavoastră ca-n fiecare an, ca-n fiecare lună, ca la fiecare sfârșit de săptămână și, uneori, ca în fiecare zi din ultimii patru ani de când m-ați învestit cu votul și încrederea voastră. Până la urmă, înaintea promisiunilor și a vorbelor goale, faptele sunt cele care contează. Și acest lucru îmi dă puterea să mai continuu următorii patru ani tot ca deputat al Colegiului Bălcești din partea UNPR, sub sigla USL. Din 2008 până acum m-ați ajutat enorm să evoluez ca om, ca parlamentar și ca locuitor al colegiului Bălcești. De fapt, am evoluat împreună, am muncit împreună, am înțeles cu toții că acest colegiu este casa noastră și, de aceea, am format o mare familie”, a conchis deputatul Constantin Mazilu.
Carmen CĂLIN







