Meta
Realitatea Vâlceană

Cârcoteli şi şuşoteli

Nu înțelegem cum se sucesc unii din presă așa de pe o zi pe alta. Cum e posibil ca până mai ieri activitatea președintelui Cîlea era impecabilă (așa cum este într-adevăr) și acum, ba alocă fonduri pe criterii politice primăriilor, ba ține mai mult cu cineva, ba nedreptătește pe altcineva, lucruri total neadevărate.

Nu știm care ar fi motivele ce au deranjat atât de mult pe unii ca să se întoarcă la 180 de grade, dar cert este că sunt nefondate! Așa cum cu toții îl știm, președintele Ion Cîlea este un om devotat cetățenilor, corect, muncește de dimneața până seara și se luptă întotdeauna pentru binele județului nostru. Este și normal ca în aceste zile să sprijine candidații la alegerile parlamentare, doar e și președinte la PSD Vâlcea și trebuie să obțină rezultate foarte bune!

Deputatul Vasile Bleotu va câștiga detașat alegerile în Colegiul Drăgășani. Nu numai că este foarte apreciat de oameni,  este un om foarte deștept (doctor în economie și profesor universitar), dar se bucură și de susținerea primarilor din colegiul în care candidează, dar și a președintelui Consiliului Județean, Ion Cîlea.

Oricât ar încerca unii să-l denigreze, adevărul va ieși la iveală după 9 decembrie, atunci când contracandidații lui Bleotu vor fi treziți la crunta realitate, iar candidatul USL își va continua activitatea în Parlamentul României.

Cântăreața Anda Adam a gafat monumental la concertul din Scuarul Mircea cel Bătrân de la Râmnicu Vâlcea, poate nu intenționat, dar a comis-o!

De 1 Decembrie, de ziua României, Anda Adam a avut o costumație inscripționată cu steagul Marii Britanii.

Oare organizatorii n-or fi văzut-o s-o atenționeze? Nu-i un gest frumos din partea artistei, ea a fost plătită să cânte pentru vâlceni care, din câte știm noi, nu-s londonezi!!!

Ceea ce, într-adevăr,  au apreciat vâlcenii a fost un inedit spectacol de lumini. Timp de minute bune, cei prezenți s-au putut bucura de un adevărat spectacol de lasere și lumini care n-a mai fost până acum.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.