Meta
Realitatea Vâlceană

Un politician vâlcean a oferit mită electorală

La data de 4 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul de Ordine Publică au fost sesizați prin SNUAU 112 că în aproprierea unui local din zona de sud a municipiului un politician oferă mită electorală.

Polițiștii s-au deplasat la locul respectiv, în vederea verificării aspectelor semnalate.

Astfel, s-a stabilit că se ofereau pahare cu băuturi alcoolice trecătorilor la solicitarea unui membru al unui partid politic, care și-a sărbătorit ziua de naștere.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de oferire în scopul determinării alegătorului să voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

De asemenea, față de administratorul localului s-a luat măsura sancționării contravenționale conform prevederilor legii 61/1991.

Informații de background:

Pentru prevenirea incidentelor care au legătură cu campania electorală ori alegerile pentru Camera Deputaților și Senat din luna decembrie a.c., reamintim infracțiunile prevăzute de Legea 35/2008:

•Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, precum și primirea acestora de către alegător, în același scop, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepsește.

•Împiedicarea prin orice mijloace a liberului exercițiu al dreptului de vot sau de a fi ales constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepsește.

  • Fapta unei persoane de a vota fără a avea drept de vot ori de a vota de două sau mai multe ori în ziua alegerilor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepsește.
  • Introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele la care are dreptul un alegător constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Tentativa se pedepsește.
  • •Atacul prin orice mijloace asupra localului secției de votare, furtul urnei sau al documentelor electorale constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă. Tentativa se pedepsește.

Centrul de comunicare Județean Vâlcea recomandă tuturor cetățenilor să respecte prevederile Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și să anunțe prin apelul de urgență 112 orice faptă prin care se încalcă reglementările electorale în vigoare.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.