Meta
Realitatea Vâlceană

Rețeta electronică a devenit obligatorie de la 1 ianuarie

Conform informațiilor primite de la directorul CAS Vâlcea, Alin Voiculeț, prescripția electronică este utilizată de la 1 ianuarie în exclusivitate atât în format online, cât și offline la cabinet sau la domiciliu. Medicația înscrisă pe formularele de prescripție medicală cu regim special pentru medicamente cu și fără contribuție personală (formularele autocopiante) se va elibera numai dacă acestea au data prescrierii până în 31 decembrie 2012, inclusiv. Orice înscris de acest tip cu o dată ulterioară nu va fi validat la plata pentru farmacii. Cardul Electronic de Asigurări de Sănătate (CEAS), documentul de identificare al pacientului în sistemul de sănătate, va fi obligatoriu din luna ianuarie, a anunțat Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), instituția care a implementat acest proiect. Sistemul este construit pe platforma Sistemului Informatic Unic Integrat și completează Rețeta Electronică, sistem deja utilizat. Documentul este obligatoriu pentru toți cetățenii români de peste 18 ani şi va conține datele de identificare ale posesorului: numele, codul unic de asigurat (format din 20 de caractere si diferit de CNP), precum și informații medicale despre deținător. Prin intermediul cardului se va verifica dacă un pacient este asigurat sau nu, în timp ce prin intermediul acestuia medicii de familie și cei de la urgențe vor avea acces la o serie de date medicale cu risc vital ale pacienților. „Cu acordul pacientului, medicul de familie va încărca pe card date medicale precum persoane de contact în caz de urgență, grupa sanguină, donator de organe și boli cronice, informații care pot salva viața pacientului, putându-se evita administrarea de medicamente incompatibile cu profilul său medical”, a precizat directorul CAS Vâlcea, Alin Voiculeț.

De asemenea, CNAS amintește că termenul de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1.389/2012 pentru aprobarea Contractului-cadru s-a prelungit până la data de 28 februarie 2013, însă, acest lucru nu impietează utilizarea în exclusivitate a prescripției electronice (online sau offline) de la 1 ianuarie 2013. Spitalele vor elibera prescripții electronice în caz că nu au conexiune internet și pe formulare pretipărite “offline la domiciliu”, se mai arată în comunicatul de presă. CNAS informează că prescripțiile electronice “offline la cabinet” și/sau “offline la domiciliu” sunt la fel de valabile pentru eliberare ca și cele online, iar farmaciile sunt obligate să elibereze medicația de pe orice variantă a prescripției electronice.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.