Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică la Teatrul Anton Pann
• Licitaţia pentru acest proiect a fost electronică
• Va fi creat un centru de promovare turistică şi va fi funcţional în sezonul de vară, deoarece firma câştigătoare la această licitaţie intenţionează să finalizeze lucrările în şase luni, mult mai repede decât este prevăzut în contract.
Miercuri, 13 februarie a.c., ora 11.00, în sala „Mircea cel Bătrân” a Consiliului Judeţean Vâlcea, a avut loc o conferinţă de presă ocazionată de semnarea contractului de lucrări din cadrul Proiectului Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică în judeţul Vâlcea.
La semnarea contractului au participat preşedintele Consiliului Judeţean Ion Cîlea, manager de proiect, Direcţia Programe şi Relaţii Externe, Carmen Alexandrescu şi directorul tehnic al SC Protectchim SRL, Radu Ceauşescu.
Beneficiarul proiectului este Unitatea administrativ-teritorială Judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea şi este finanţat prin Programul Operational Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 -Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul de intervenţie 5.3-
Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii
Atractivităţii României ca destinaţie turistică. Valoarea totală a proiectului este de 1.213.241,95 lei, din care 886.742,71 lei, cheltuieli eligibile, 97.583,92 lei, cheltuieli neeligibile şi 228.915,32 lei, tva. Valoarea eligibilă cuprinde: 753.731,30 lei, asistenţă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională,115.276,56 lei, contribuţia de la bugetul naţional şi 17.734,85 lei, contribuţia beneficiarului. Perioada de implementare a proiectului este de 14 de luni.
Promovarea potentialului turistic, în scopul creşterii atractivităţii judeţului Vâlcea
Obiectivul general al proiectului constă în crearea unui Centru de Informare Turistică, amplasat în municipiul Râmnicu Vâlcea, parte a unei reţele naţionale de centre de informare şi promovare turistică în zone cu potenţial turistic ridicat, care să asigure un grad cât mai mare de acoperire a cererii de informaţii turistice şi să îmbunătăţească capacitatea de informare turistică locală şi regională, în condiţiile inexistenţei sau existenţei sporadice a altor centre de informare la nivel de judeţ şi regiune.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt: – promovarea potenţialului turistic local, regional şi naţional pentru a creşte atractivitatea judeţului Vâlcea, a regiunii Sud- Vest Oltenia şi a României pentru turism şi afaceri; includerea judeţului nostru în circuite turistice culturale, de afaceri şi de agrement; crearea unor baze de date la nivel judeţean cu produse, servicii, spaţii de cazare, evenimente cultural-artistice, baze de date care vor fi incluse în sistemul integrat şi informatizat al ofertei turistice româneşti, constituit la nivel naţional; – creşterea calitativă şi cantitativă a serviciilor de informare şi promovare turistică oferite turiştilor şi vizitatorilor web site-ului aferent Centrului; creşterea numărului de turişti care apelează la serviciile Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică din judeţul Vâlcea cu peste 25 la sută; integrarea principiilor dezvoltării durabile în dezvoltarea turismului la nivel de judeţ, în sensul conservării şi protejării patrimoniului natural cultural.
Crearea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică presupune amenajarea unei părţi din foaierul existent şi extinderea demisolului Teatrului Anton Pann, obţinându-se un spaţiu cu intrare separată faţă de Teatru, printr-un hol comun, în suprafaţă de 102 metri pătraţi. De asemenea, prin proiect se va realiza dotarea cu mobilier specific, achiziţia unor echipamente informatice (un server, monitoare, imprimante, un multifuncţional şi un televizor) precum şi a unei aplicaţii informatice integrate pentru localizarea obiectivelor de interes turistic, vizualizarea traseelor şi consultarea informaţilor de către turişti. Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din judeţul Vâlcea va beneficia de materiale de promovare, care vor fi realizate prin proiectul Promovarea potenţialului turistic al judeţului Vâlcea. Centrul va fi parte a unei reţele de centre de informare şi promovare turistică la nivel naţional în zone cu potenţial turistic ridicat. Prin intermediul acestuia, turiştii vor beneficia de materiale de promovare şi informare din toată ţara.
Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt companiile locale şi regionale cu profil în domeniul serviciilor conexe turismului: deţinătorii structurilor de cazare şi al imentaţie publică, companii de publicitate, agenţii de turism, translatori, companii de transport, firme de comerţ cu suveniruri, bănci.
Prin implemetarea proiectului se urmăreşte creşterea gradului de acoperire cu informaţii turistice la nivel judeţean, regional şi naţional şi se preconizează o creştere a numărului de turişti şi tour-operatori care vor apela la serviciile Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică din judeţul Vâlcea cu peste 25%.
Carmen CĂLIN







