Meta
Realitatea Vâlceană

Moarte groaznică a unui om de afaceri. Maşina sa a rupt parapetul unui pod şi a căzut în gol

Un om de afaceri din Petroşani a murit, luni, după ce maşina pe care o conducea a căzut de pe un pod înalt de aproximativ opt metri, accidentul producându-se pe DN 66, în judeţul Hunedoara.

Şeful Poliţiei Rutiere Petroşani, Petre Mârza, a declarat că bărbatul, care conducea dinspre Petroşani spre Băniţa, a pierdut controlul volanului, într-o curbă la dreapta, iar maşina a ieşit de pe şosea, a rupt parapetul unui pod şi a căzut în gol de la o înălţime de aproximativ opt metri.

În urma accidentului, bărbatul a murit pe loc. “Am constatat că persoana era deja decedată în autoturism. Cei de la Poliţie vor face cercetările”, a declarat Răzvan Stancu, locţiitorul comandantului Detaşamentului de pompieri Petroşani.

Bărbatul administra o afacere cu fier vechi, dar avea şi un bar la Petroşani. În zona în care bărbatul a căzut cu maşina au avut loc mai multe accidente similare.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.