Meta
Realitatea Vâlceană

Procesul lui Romulus Bulacu în stand by până pe 5 aprilie 2011

La Tribunalul Vâlcea a fost amânat procesul prin care prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu, a atacat în contencios administrativ decizia consilierilor judeţeni de a-l schimba din funcţie pe vicepreşedintele Romulus Bulacu. Instanţa de contencios administrativ nu a putut să judece procesul deoarece juriştii Prefecturii Vâlcea au cerut amânarea până pe data de 5 aprilie 2011, ei depunând noi probe la dosar. Strategia este, de altfel, aceea ca procesul să dureze cât mai mult, deoarece, în ultimele şase luni, înainte de alegeri, această schimbare oricum nu se va mai putea produce.

La şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea din luna februarie a acestui an, aleşii judeţeni au hotărât, prin vot secret, revocarea lui Bulacu din funcţia de vicepreşedinte. Acesta a rămas, însă, deocamdată, pe post, până la soluţionarea litigiului în instanţă. Consilierii judeţeni au propus schimbarea lui Romulus Bulacu cu Mircea Poenaru, membru al PNL.(C.C.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.