Unităţile de panificaţie controlate de Prefectură
Amenzi de 30.000 de lei aplicate unor societăţi verificate
În perioada 4 martie – 8 martie 2013, Corpul de control al Prefectului a continuat verificarea unităţilor de alimentaţie şi folosinţă publică şi a unităţilor care produc şi comercializează produse de panificaţie de pe raza judeţului Vâlcea.
Comisia de control este formată din reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, respectiv: Instituţia Prefectului – Corpul de control, Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Acţiunile de control se desfăşoară cu privire la stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, privind protecţia consumatorilor, dar şi organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
În fiecare unitate verificată, echipa mixtă de control a încheiat procese-verbale de constatare a contravenţiilor, acte de control cu termene şi responsabilităţi, în care au fost precizate măsuri de eliminare a deficienţelor constatate sau de igienizare a unităţilor identificate ca insalubre, cu termene concrete de îndeplinire. Această verificare are în vedere evitarea şi prevenirea unui risc major privind sănătatea populaţiei, prin apariţia unor cazuri de nerespectare a normelor generale de igienă în unităţile de alimentaţie publică.
Echipa de control a verificat respectarea condiţiilor igienico-sanitare şi protecţiei consumatorului în 2 unităţi de alimentaţie publică de tip restaurant, din care 1 unitate a fost sancţionată contravenţional sub formă de amendă, în cuantum de 2.000 lei şi avertisment iar 1 unitate a fost sancţionată cu avertisment.
Sancţiunile au fost acordate pentru nerespectarea cerinţelor, produsele fiind comercializate numai în cadrul termenului de valabilitate/datei de minimă durabilitate pentru produsele nealimentare sau al datei-limită de consum pentru produsele alimentare/datei durabilităţii minimale stabilite de producător.
Un bilanţ al acţiunilor de verificare în perioada 14 ianuarie 2013 – 08 martie 2013, pe această temă, se prezintă astfel: număr societăţi verificate -50; număr societăţi sancţionate contravenţional cu amendă-28 (în cuantum total de 30.300 lei); număr societăţi sancţionate contravenţional cu avertisment-27; număr societăţi nesancţionate contravenţional-3.
În baza Ordinului de Prefect a fost continuată verificarea unităţilor care produc şi comercializează produse de panificaţie din comuna Bujoreni şi municipiul Râmnicu Vâlcea, cu respectarea tematicii de control care prevede verificarea condiţiilor igienico-sanitare, a normelor de igienă sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi protecţiei consumatorului.
Sancţiunile au fost acordate pentru nerespectarea şi neefectuarea operaţiunilor de curăţenie şi/sau dezinfecţie a locurilor de muncă, utilajelor, ustensilelor, suprafeţelor de lucru şi a ambalajelor în condiţiile stabilite de normele igienico-sanitare în vigoare.(A.T.)







