A început curăţenia de primăvară
Curăţenia în zona de intrare dinspre Sud în municipiu (respectiv DN 67 şi strada Ostroveni) şi finalizarea cât mai rapidă a probelor aferente repunerii în funcţiune a Staţiei de Asfalt de la Vlădeşti au fost sarcinile primite de Direcţia Administrării Domeniului Public de la primarul Emilian Frâncu cu ocazia şedinţei operative de luni dimineaţa.
Cu aceeaşi ocazie, edilul-şef a solicitat SC Pieţe Prest SA să inventarieze problemele apărute peste iarnă la locurile de joacă din municipiu, să demareze toaletarea arborilor din Parcul Zăvoi şi să constituie echipe de week-end responsabile cu golirea coşurilor de gunoi stradale din municipiu.
Această acţiune constă în salubrizarea aleilor, parcărilor, trotuarelor şi străzilor, atât prin măturat cât si prin spălat. De asemenea, vor fi salubrizate şi zonele verzi, tăieri de corecţie a arborilor, trandafirilor, amplasare de ghivece, realizarea de aranjamente florale în sensurile giratorii, plantare gard viu şi flori.
„Societatea Pieţe Prest acordă în fiecare zi atenţie curăţeniei în municipiu, însă, acţiunea de curăţenie de primăvară este una separată şi trebuie să-i acordăm o atenţie sporită”, ne-a declarat directorul general al SC Piete Prest SA, Marius Almariei.
De asemenea, tot în perioada aceasta se fac reparaţii la bancuţe, la coşurile de gunoi, la locurile de joacă, ca urmare a sesizărilor primate de la inspectorii zonali, cetăţeni sau TelVerde. Se continuă lucrările de amenajare la serele de la Stolniceni şi se va monta gard metallic în Cartier Nord, Str. Rapsodiei, Bl. D1 4, D1, I4, I5, Str. Republicii Bl.R28 şi în Cartier Ostroveni, Blocuri Sociale. (A.T.)







