Marian Totelecan, o mândrie pentru Vâlcea
• cel mai bun sportiv al anului în judeţul Vâlcea timp de trei ani consecutiv
După şase luni la World Class şi după doi ani de la ultimul titlu de campion Naţional, Marian Totelecan este din nou pe locul I, ca cel mai bun antrenor.
În urma unei accidentări, Marian Totelecan a fost nevoit să renunţe la cariera sportivă şi nu a mai putut participa la competiţii, însă, în prezent, este antrenor la o multinaţională World Class.
Sportivul Marian Totelecan a realizat performanţă în sport atât la juniori, cât şi la seniori, dar şi cu lotul românesc. De precizat este faptul că, timp de doisprezece ani, acest sportiv a câştigat toate medaliile de aur în competiţiile naţionale.
Cine este Marian Totelecan? Este o persoană simplă, îndrăgostită în primul rând de sport şi karate. Este născut în Râmnicu Vâlcea, în anul 1983 şi a obţinut titlul de cel mai bun sportiv al anului în judeţul Vâlcea timp de trei ani consecutiv, în anii 2005, 2006, 2007, iar în prezent este antrenor la World Class.
Ce este World Class?
Povestea World Class a început în 1983, la Stockholm în Suedia, când fostul campion mondial de culturism Ulf Bengtsson şi-a propus să creeze un spaţiu de cinci stele în care iubitorii sportului să obţină o stare de bine şi de sănătate prin intermediul exerciţiilor fizice.
Primele cluburi World Class au jucat un rol important în modernizarea industriei autohtone de gen. În următoarele decenii, World Class s-a dezvoltat la nivel internaţional, deţinând la ora actuală filiale în peste 14 ţări din Europa şi Orientul Mijlociu.
Pentru a afla mai multe informaţii despre vâlceanul nostru, am realizat un scurt interviu cu acesta. Aşadar, Marian, ce sporturi ai practicat?
Am practicat Karate, Box, Kick-Box, jiu-jutsu, Atletism, Body- Building şi Motociclism.
Ce anume ţi-a trezit pasiunea pentru sporturile acestea?
Am început să practic acest sport de la vârsta de opt ani, iar inclinaţia am primit-o de la filmele de karate din copilărie.
Care sunt performanţele pe care le-ai realizat de-a lungul timpului?
Performanţele mele sunt multe: locul I la Campionatul Naţional Kempo Semicontact 2010 la categoria – 90kg; locul I la Campionatul Naţional Karate 2001, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011 (Shotokan şi Interstiluri), la categorie şi Open; locul I la Campionatul Naţional Universitar 2003, 2004, 2005, 2006, 2007 la Categoriile – 84 kg şi la Open; loc I la Campionatul European Shotokan 2004 St. Polten – Austria; categ: – 75kg; locul II la Campionat Mondial Goju – Ryu 2005 Rotterdam – Olanda; categ: – 80kg; locul II la Campionatul European Shotokan 2006 Marsciano – Italia; categ: – 80kg; locul III la Campionatul European Shotokan 2007 Veneyia – Italia; categ: – 80kg; locul II la Campionatul European Wado – Ryu 2009 Dublin – Irlanda; categ: – 84kg; loc II la Campionatul Mondial Shotokan 2010 Istanbul – Turcia; categ: + 84kg; locul la I Cupa Internaţională Karate 2011 Rijeka – Croaţia; categ: + 84kg.
Ce simţeai atunci când luptai într-o competiţie importantă?
Orice competiţie a fost pentru pentru mine un test în care mi-am dovedit evoluţia valorică.
Ca o recunoaştere a rezultatelor sportive, ce titluri ai primit?
Am primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, titlu acordat de către A.N.S.T.; meritul sportiv clasa I, cavaler din ordinul Preşedintelui pentru rezultate deosebite la campionatele Internaţionale şi cel mai bun sportiv al anului în judeţul Vâlcea 2005, 2006, 2007, titlu acordat de către D.J.T.S.
Ce studii ai terminat? Şi care sunt hobby-urile tale?
Sunt absolvent al Politehnicii Bucureşti în 2007, Specializarea Autovehicule Rutiere şi absolvent A.N.E.F.S. Bucureşti în 2007, specializarea Arte Marţiale. Sunt pasionat de muzică live, excursii, ciclism şi motociclism.
În prezent cu ce te ocupi?
În prezent sunt personal trainer la o companie multinaţională World Class, antrenor de Karate şi Instructor Kick-Box
Care este motto după care te ghidezi în viaţă?
Superior celui ce aude este cel ce citeşte !
Superior celui ce citeşte este cel ce înţelege !
Superior celui ce înţelege este cel ce aplică !
Superior celui ce aplică este cel de obţine rezultatul !
Superior celui ce obţine rezultatul este cel ce obţine libertatea !
Carmen CĂLIN







