Horoscop săptămânal
Berbec
Săptămână trăită, în continuare intens, la cote maxime. Perioada cuprinsă între 19-23 aprilie se asociază cu muncă, agitaţie, hărnicie, eficienţă. Ca orice aspect încărcat, tranzitul oferă şi laturi mai puţin comode. Astfel, nativii se pot simţi împinşi spre situaţii limită. Vor dori să tranşeze repede, fără să se mai gândească la consecinţe, tot felul de situaţii pe care nu le mai suportă sau pentru care nu au deloc, în această perioadă, chef de concesii.
Mercur le va da nativilor tot felul de idei pripite pe care ar trebui să le tempereze după cum ar trebui să se controleze ori de câte ori se vor enerva, pentru că, atunci, puterea lor de a se abţine este aproape anulată de impulsurile conjugate ale mai multor planete. Acestea îl vor putea transforma într-o fiinţă enervantă, arţăgoasă, dificilă sau ”rea de gură”.
Taur
Ziua de 20 aprilie, devine o zi mare pentru aceşti nativi. Chiar dacă săptămâna începe cu o schimbare de statut, prin intrarea planetei Mercur în casa a XII-a, cele mai importante evenimente sunt cele legate de intrarea planetelor personale (Venus, Marte, Soare) în semnul lor natal, ceea ce le va da forţă fizică, încărcare energetică, protecţie.
Femeile vor fi avantajate de tranzitul planetei Venus, guvernatorul zodiei lor, care le transformă în nişte fiinţe elegante sau, după caz şi vârstă, cochete ori chiar excentrice. Doresc să fie atrăgătoare şi reuşesc pentru că arată bine. Întregul lor organism emană sănătate. Bărbaţii vor beneficia de prezenţa planetei Marte care le va spori sex-appeal-ul. Pentru toţi, senzualitatea şi sexualitatea va atinge cote maxime.
Gemeni
Casa prietenilor, idealurilor şi speranţelor împărtăşite cu aceştia, se limpezeşte. Planetele din Berbec trec, rând pe rând, în casa a XII-a. Până la mijlocul săptămânii, se identifică agitaţie, implicare, participare, cooperare pentru cauze comune sau pentru cauzele altora. Sfârşitul săptămânii le aduce o vibraţie în plus, ce transformă casa bolilor lungi şi cronice într-o casă activă. Dar nu este vorba de suferinţă fizică ci, mai degrabă, de vindecare prin îngrijirea specială a corpului (masaje, gimnastică, băi, exerciţii fizice, destindere, terapii de dezintoxicare etc).
Cele mai vizate locuri din organism sunt gâtul, vertebrele din zona gâtului, maxilarul inferior, glanda tiroidă şi glandele paratiroide, dentiţia, musculatura cefei. Dintr-o altă perspectivă, Marte, o dată intrat în casa a XII-a, începe să dea apă la moară duşmanilor, clevetitorilor sau complotiştilor. Este bine să se ţină sub control toate animozităţile şi antipatiile de până mai ieri care se pot transforma, pe baza acestei susţineri astrale, în duşmănii, conflicte, răfuieli.
Rac
Pentru aceşti nativi situaţia se limpezeşte, contextul astral nu le mai este ostil. Simt şi ei, la propriu, o adevărată uşurare sufletească şi trupească, ca şi cum li s-ar fi luat o povară de pe umeri. De-a dreptul zburdă. Casa a X-a, a ridicării în rang şi a împlinirii personale, nu mai este torpilată de tranzitele dure ale unor planete conflictuale prin Berbec. Acestea intră în casa a XI-a a prietenilor liberi aleşi şi le permite să se împrietenească, să se împace sau să se revadă cu o serie de cunoştinţe de care s-au aflat o vreme despărţite.
Identificăm reale premize ale unor bucurii, petreceri sau noi cunoştinţe care fac plăcere. Alteori, poate fi vorba de o intervenţie inspirată, utilă, protectivă venită din partea unor persoane importante, cu funcţie, rang sau grad militar. Mercur le va dinamita, în proporţii diferite, ce ţin de vârstă şi, implicit, de harta personală, casa a X-a. Acolo, apar surprize sau veşti care le taie respiraţia. Mai există ipoteza ca nativii să fie eroii unor întâmplări ieşite din comun. Vegheaţi felul în care răspundeţi la provocările sorţii, chiar dacă vă sperie.
Leu
Nativii acestui semn continuă să se afle într-o poziţie favorabilă dezvoltării personale sau împlinirii unui vis prin studiu, prin valorificarea superioară a cunoştinţelor şi a experienţei acumulate de-a lungul timpului.
Sunt în continuare eficiente tranzitele planetelor Uranus şi Mercur, care pot înlesni comunicarea cu persoane sau instituţii aflate la distanţă, călătoriile neprevăzute, care se fac ”cu sufletul la gură” pentru a nu se pierde termenul limită al susţinerii unui concurs, al depunerii unui dosar de acceptare într-o instituţie de prestigiu, al susţinerii unor probe de verificare.
Fecioară
Intrarea celor trei planete (Soare, Marte, Venus) în semnul de pământ al Taurului reprezintă un prilej bun pentru Fecioare pentru a stabili un echilibru astral necesar lor pe mai multe planuri: sănătate, psihic, intelect. Aceste trei planete, împreună cu Soarele nativilor şi cu Pluton în Capricorn, construiesc un minunat multiplu trigon regal de care vor benefia mai mult de patru săptămâni.
Combinaţia astrală le induce nu doar calm şi stabilitate interioară ci le va oferi şi prilejul să mediteze la condiţia lor, la drumul lor în viaţă, la datoria faţă de propria existenţă. Pot construi planuri de viitor, pot ajusta unele intervenţii publice, pot acumula cunoştinţe, se pot bucura de viaţa de fiecare zi ca de un mare dar. Este o etapă care le permite regenerare, vindecare, întremare sufletească.
Balanţă
Chiar dacă pleacă trei planete din Berbec în Taur, casa a VII-a tot tulburată rămâne. Uranus care va şedea în acest loc încă şase ani, are răgazul necesar să alcătuiască cu fiecare planetă care străbate acest sector, forţa necesară de a modela şi remodela tot ceea ce ţine de relaţiile parteneriale, de viaţa conjugală, de impactul asupra duşmanilor sau de capacitatea lor de a strica planurile nativilor precum şi întregul regim contractual, de la cea mai neînsemnată chitanţă până la marile facturi.
Prezenţa planetei Mercur, este de natură să sporească discuţiile în contradictoriu, disputele, replicile, mai mult sau mai puţin răstite, acuzaţiile şi ieşirile verbale pitoreşti. În plan conjugal, chiar dacă nu se consumă fapte de mare însemnătate, realitatea astrală este de natură să hărţuiască partenerul şi să-l pună pe cel născut în Balanţă în postura nefastă de a strica armonia, de a-l controla pe partener până când îşi va primi şi el o replică pe măsură.
Scorpion
Modificarea tramei astrale ce se configurează săptămâna viitoare nu le face Scorpionilor viaţa uşoară. Primesc, pe semnul fix, din opoziţie, Taurul, două planete active, masculine (Soare şi Marte). Venus, deşi în domiciliu, va putea să opereze mici nuanţe în măsura în care harta câte unui nativ rezonează armonic cu Venus însăşi. Ea singură nu este suficient de puternică, în această combinaţie, să contracareze tot ceea ce alcătuiesc, împreună Luminarul cu Marţianul.
O primă concluzie priveşte regimul conflictelor care devin mai profunde, deşi paradoxal, ele sunt mai surde. devenind expresia unei nemulţumiri mocnite care aşteapă momentul prielnic pentru a izbucni. Săptămâna viitoare nu pune problema unor soluţii urgente, aşa încât este indicat să se facă evaluările necesare pentru o strategie sau pentru mai multe strategii, în funcţie de numărul oponenţilor. Certuri şi dispute fără rost şi fără miză se intuiesc în legătură cu casa muncii sau în relaţia cu şefii, colegii, subalternii.
Săgetător
Planetele care vor intra în semnul Taurului, vor ridica probleme atât de sănătate cât şi de regim al muncii. Săgetătorii se pot împotrivi unor măsuri care ţin de tipul sau volumul muncii ce le este repartizată. Nu protestează, dar nici nu sunt mulţumiţi. Unii vor face mici obiecţii, alţii vor aştepta o perioadă în care se vor simţi mai în formă, mai inspiraţi sau când, speră ei, să-l prindă pe şef, patron sau director pe picior greşit, fie într-o stare de mare detaşare faţă de chestiunile de muncă şi autoritate ce-i incumbă.
Cât priveşte sănătatea, aceasta depinde, în mare măsură, de harta natală a Săgetătorilor. În funcţie de aspectele tranzitelor – malefice sau armonice – se vor activa fie elementele marţiene (îngrijorătoare), fie cele care prevestesc ameliorarea (prin Venus).
Capricorn
Săptămâna viitoare anunţă începutul unei perioade de conflicte, necazuri, îngrijorări, discuţii interminabile, acuzaţii care se petrec în legătură cu semnificaţia casei a IV-a: părinţi, familia din care provine nativul, casa, patrimoniul, locuinţa gospodăria.
Atenţie majoră la felul în care funcţionează aparatura electro-casnică bazată de foc, căldură, abur, fierbere, etc. Risc de pagube prin ardere, incendiu. Evitaţi conflictele deschise. Nu faceţi mărturisiri şi afirmaţii fără rost sau care pot fi folosite, la un moment dat, împotriva dvs.
Strămutarea celor trei planete în semnul de pământ al Taurului ar trebui să le dea Capricornilor oarecare satisfacţie. Aceasta este provocată însă de detaliile vieţii de fiecare zi (o mâncare bună, un vin bun, muzică aleasă, dans etc.).
Vărsător
Pentru Vărsător, prezenţa planetelor care intră în zodia Taurului indică o serie de tensiuni în viaţa de familie, de crize de personalitate sau de autoritate, de îngrijorări cu privire la patrimoniu, la integritatea şi unitatea averii, a bunurilor de familie moştenite sau dobândite prin cadou, testament, etc. Orice tentativă de a se cădea la pace, de a se crea o punte de legătură sau de a se face o breşă în interesele materiale, inflexibil exprimate de unii membri de familie, eşuează.
În plus, şi casa comunicării e conflictuală. Certuri, inflamări, exagerări, deformări, iniţiative şocante care vin şi de o parte şi de alta a ”baricadei”, transformă săptămâna viitoare, ca premiză sau ca debut, în ceea ce va deveni nota dominantă a următoarelor săptămâni, adică o ceartă fără sfârşit.
Peşti
Peştii încep să se mai liniştească în privinţa banilor. Plătesc ce trebuie, rezolvă ce trebuie, negociază ce e de negociat. Multe dintre tranzitele săptămânii viitoare nu reprezintă pentru ei un beneficiu real, dar nici un motiv de îngrijoare. Trăiesc această etapă destul de rezervat, uneori poate chiar discret. Casa comunicării începe să fie întocmită astfel încât a u chef de studiu, de învăţătură. Acumulează informaţii repede şi bine. Pot sistematiza ceea ce vine spre ei ca teorie sau practică într-un mod organic. Au liniştea interioară şi răbdarea necesară să se cufunde în lectură, exerciţii, repetiţii.
Este semnul progresului şi eficienţei în domeniul şcolar, universitar sau poate chiar academic. Pe această direcţie profitabilă vor evolua în următoarele 4-5 săptămâni. Se profilează un posibil dialog cu o persoană mai în vârstă, sau înzestrată cu putere, rang, mare suprafaţă socio-culturală, care să-i îndrume, să-i ajute, să-i susţină. Nu este vorba de o mare comunicare sufletească ci mai mult de identificarea unui model de viaţă, a unui reper util pentru orientarea profesională.







