Meta
Realitatea Vâlceană

Realitatea Vâlceana vă recomandă LUX, de Anna Godbersen

«Acesta este stilul vechiului New York…stilul oamenilor îngroziţi de scandal, mai mult decât de boală, care puneau bunul simţ mai presus de curaj şi considerau mai lipsit de politeţe comportamentul celor care le provocau “scene”decât scenele în sine…»

Dacă am putea să ne teleportăm în societatea new-yorkeză de la sfârşit de secol XIX, am putea constata că nu este cu nimic mai diferită de societatea în care trăim in prezent.

De fapt, Anna Godbersen prin romanul  ei, „Lux”, deschide înaintea cititorului o imagine cu totul nouă a unei epoci pline de fast, superficialitate şi viciu, ascunse în spatele manierelor elegante. În loc de Gossip Girl-ul secolului XXI, păşiţi împreună cu cinci adolescente, măturând cu rochiile elegante sălile de bal şi stârnind admiraţia asistenţei masculine sau dimpotrivă, invidia celorlalte domnişoare aspirante la soţi cu avere şi renume, în societatea cosmopolitului New York al anului 1899.

Să descoperi societatea vremurilor acelea din perpectiva personajului feminin, Elizabeth Holland, care traieşte pe propria-i piele rigorile lumii în care

s-a născut şi-a crescut, poate fi de-a dreptul stupefiant. Fiecare pagină pe care o parcurgi te face să realizezi că lumea ei este asemănătoare unui corset, un corset menit să fie rigid, să ascundă adevărul şi să creeze o iluzie.

Pentru o fată nu conta neapărat inteligenţa ei, ci mai degrabă frumuseţea ei. Totuşi, nu conta frumuseţea cât conta averea, iar Elizabeth experimentează ce înseamnă să fii împinsă de familie spre o căsnicie aranjată, din considerente financiare. Iubirea este de asemenea o himeră, deoarece, vorba proverbului «Iubirea nu ţine de foame» iar imposibilitatea împlinirii iubirii duce la zbucium interior. Nici depresia nu este exclusă, gândul unei vieţi lipsite de iubire, dar îmbelşugate de frivolităţi fiind ucigător. Cât despre prietenie, şi ea este relativă, pentru că în spatele celui pe care-l crezi prieten poţi găsi cu uşurinţă un duşman redutabil, care aşteaptă din umbră căderea ta în viciu şi scandal.

Ce e îmbucurător în schimb este faptul că bobocul iubirii reuşeşte să înflorească în mijlocul spinilor unei societăţi înveninate de aparenţe. Jocurile de scenă sunt savuroase şi regulile par făcute parcă anume să fie încălcate. Iubiri nestăvilite se nasc din cenuşă, iubiri tăinuite triumphă în tăcere, pasiuni necorespondate duc la nesabuinţă, toate în spatele unei cordialităţi forţate şi eventual al unui fâlfâit de evantai…toate creionate cu atenţia unui fin observator.

Lux este şi o carte în care domină întorsăturile neaşteptate de situaţie, care te vor face să tresalţi de încântare sau dimpotrivă…să tresari de spaimă. Este o carte care are toate condimentele, care poate fi dulce sau veninoasă, amuzantă sau trivială şi ce-i mai sigur…are acel  je ne sais quoi care te face să n-o mai laşi din mână până nu ajungi la ultima pagină. Pentru cei care caută intriga, relaţia dintre diferitele pături ale societăţii care sunt oricum, dar nu pe picior de egalitate şi personajele scăldate într-un iz de controversă, puse împreună într-un tablou inedit al unui secol demult apus, aceasta este o lectură obligatorie!

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.