Pentru cine se dechid uşile camerelor agricole ?
În zilele premergătoare sărbătorilor pascale, am înaintat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale un set de propuneri pe probleme actuale şi extrem de importante în perspectiva redresării sectoarelor agricole şi consolidării instituţionale menite să asigure cadrul organizatoric de care depinde dezvoltarea acestui sistem vital pentru economia naţională. Am propus, printre altele, suplimentarea fondurilor şi reluarea în acest an a Măsurii 125 din Programul Naţional de Dezvoltare a Agriculturii, introducerea într-un timp cât mai scurt a noului sistem de acces al micilor producători în vadul comercial, de piaţă, acoperirea golurilor legislative cu noi acte normative dând ca exemplu expirarea duratei de aplicare a Legii nr.381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, al cărei aviz dat de Comisia Europeană a expirat încă de la sfârşitul anului 2009, şi altele.
Un capitol aparte în setul de propuneri l-am destinat înfiinţării şi operaţionalizării Camerelor Agricole judeţene, acţiune care trenează de peste trei ani din cauza unor viziuni contradictorii de organizare şi funcţionare. Având în vedere rolul extrem de important în informarea şi consultanţa agricolă solicitate de lucrătorii şi fermierii din domeniile agriculturii şi sectoarelor conexe, pe de o parte, cât şi al responsabilităţii ce revine administraţiilor publice judeţene în dezvoltarea agriculturii, pe de altă parte, am susţinut şi argumentat că viitoarele instituţii – indiferent cum se vor numi: Camere Agricole sau Camere de Consultanţă Agricolă – să rămână pe mai departe în subordinea consiliilor judeţene. Argumentul forte în acest sens îl constituie obligativitatea României de a concorda subordonarea Camerelor Agricole cu prevederile Regulamentului CE nr.73/2009 prin care fiecare stat membru al Uniunii Europene este obligat să aibă un serviciu public specializat, la nivel naţional şi judeţean, pentru fermieri. Se simte, de altfel, nevoia tot mai stringentă de a avea un coordonator specializat între reprezentanţii agricultorilor, ai ministerului de resort şi administraţiilor publice teritoriale.
Până la urmă, ce dorim: camere agricole ca un fel de instituţii de consultanţă sau instituţii reprezentative ale fermierilor? Părerea mea – şi nu-i doar o părere individuală – este că aceste două laturi trebuie îmbinate şi armonizate. În fond, Ministerul Agriculturii însuşi ar trebui să înţeleagă foarte clar că n-are cum să-şi aplice în teritoriu propria politică economică fără o instituţie de profil. Direcţiile Agricole nu mai au acest rol, atribuţiile lor fiind reduse doar la înregistrări statistice zonale.
Conform ultimei variante a Legii, Camerele Agricole ar urma să preia atribuţiile fostelor Oficii judeţene de consultanţă agricolă. Or, în condiţiile când agricultura trebuie să răspundă unor strategii fundamentale transfrontaliere ale P.A.C., Camerele Agricole nu vor avea nicio noimă ca simple organe consultative. Ţinta lor trebuie să coincidă cu obiectivele Consiiilor Judeţene privind dezvoltarea sectoarelor agricole şi valorificarea potenţialului lor în profil teritorial. Este de neconceput funcţionarea Camerelor Agricole fără specialişti, fără oameni pricepuţi la proiecte, la accesarea fondurilor europene, care să fie permanent angajate în talonarea fermierilor spre a le oferi soluţii tehnice şi a-i convinge să lucreze cât mai eficient. Exemplul cel mai la îndemână îl avem chiar aici în judeţul Vâlcea. Astfel, pe parcursul ultimilor 4 ani, Camera Agricolă de pe lângă Consiliul Judeţean a elaborat şi oferit fermierilor 1410 proiecte pe Măsura PNDR 141, şi 1619 proiecte pe Măsura 112. Această imensă documentaţie pusă gratuit la dispoziţia fermierilor a permis accesarea de fonduri europene pe structura celor două măsuri în valoare totală de peste 26 milioane euro. De un alt argument mai convingător care să pledeze în favoarea funcţionării Camerelor Agricole în subordinea Consiliilor Judeţene nu mai este nevoie.
Dr.ing. Ion Cîlea
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea
