Meta
Realitatea Vâlceană

Proteste la Arpechim: 300 de muncitori au ieşit în faţa combinatului

Peste 300 de salariaţi ai Diviziei Petrochmice Bradu de lângă Piteşti, aparţinând Oltchim, protestează, marţi dimineaţă, în faţa sediului unităţii, nemulţumiţi de disponibilizările anunţate.

Protestatarii reclamă că nu au primit ultimul salariu şi că nu li s-a comunicat numărul celor care vor pleca în şomaj.

“Am înţeles că vor fi daţi afară 360 de angajaţi, dintre care doar şapte îndeplinesc condiţiile de pensionare, iar noua organigramă prevede doar 204 locuri. Ieri (luni-n.r.), timp de câteva ore, liderii de sindicat au discutat pe această temă pentru că nu sunt respectate articole din contractul colectiv de muncă şi nici nu s-au transmis criteriile care stau la baza disponibilizărilor”, a afirmat unul dintre protestatari. La rândul său, vicepreşedintele Sindicatului “Unirea” din cadrul Diviziei Petrochimice Bradu, Marian Radu, spune că oamenii vor recurge la forme mai dure de protest.

“Situaţia este dramatică şi nu ştim ce reacţie vor avea oamenii. Nouă organigrama cuprinde doar 204 posturi, iar 360 de salariaţi ar trebui să plece acasă. Se discută despre plăţile compensatorii, dar nu ştim de unde se vor da banii. Nu avem o strategie clară a ceea ce se va întâmpla. Probabil că salariaţii vor bloca autostrada, vor protesta şi aşteapta de la administratorul judiciar Gheorghe Piperea un program de relansare şi restructurare care să fie aprobat, apoi să se discute despre concedieri”, a declarat vicepreşedintele Sindicatului “Unirea” din cadrul Diviziei Petrochimice Bradu.

Divizia Petrochimică Bradu de lângă Piteşti aparţine societăţii Oltchim de peste trei ani, fiind preluată de la OMV Petrom.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.