„AJOFM Vâlcea, mai aproape de şomeri şi angajatori”
• Începand cu 20 mai a.c. şi-a reluat activitatea Punctul de Lucru Lăpuşata, la solicitarea primăriilor comunelor: Roşiile, Copăceni, Lăpuşata, Lădeşti şi Roeşti.
Înfiinţarea acestui punct de lucru s-a datorat faptului că Agenţia doreşte să fie cât mai aproape de persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
„Având în vedere preocupările instituţiei noastre de a soluţiona prompt şi eficient cererile clienţilor noştri, şomeri indemnizaţi, şomeri neindemnizaţi sau angajatori, şi în contextul solicitărilor repetate venite din partea administraţiilor publice locale din judeţul Vâlcea, AJOFM îşi propune să apropie serviciile oferite către cetăţeni. Prin această acţiune ne dorim ca cei care apelează la serviciile instituţiei noastre să nu parcurgă mai mult de 15-20 Km până la locaţia unde îşi desfaşoară activitatea un punct de lucru sau o agenţie teritorială de ocupare a forţei de muncă”, a precizat directorul executiv al AJOFM Vâlcea, Dumitru Nicu Cornoiu.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea are în vedere deschiderea de astfel de puncte şi în oraşele Bălceşti, Băile Govora, Voineasa şi Băbeni.
„De asemenea, ţinând cont de cererile primăriilor din oraşele Bălceşti, Băile Govora, Voineasa şi Babeni, avem în vedere, în perioada imediat următoare, deschiderea de noi puncte de lucru în aceste zone. Dorim să reducem costurile şi timpul necesar clienţilor noştri pentru a beneficia de serviciile şi facilităţile prevăzute de lege, în contextul descentralizării serviciilor publice din România”, a declarat directorul executiv al AJOFM Vâlcea, Dumitru Nicu Cornoiu.
Carmen CĂLIN







