Tinerii din PDL au donat sânge de Ziua Mondială a Sănătăţii
Organizaţia de tineret a PDL Râmnicu Vâlcea a sărbătorit Ziua Mondială a Sănătăţii nu pe 7 aprilie, ci pe 11 aprilie a.c. Acţiunea a constat într-o donare voluntară de sânge, pentru că s-a răspuns pozitiv la apelul făcut de către Centrul de Transfuzie Sanguină din Râmnicu Vâlcea, susţinând importanţa faptului că vieţile pacienţilor din spitalele din judeţ depind de donatori. „Mi-aş dori ca exemplul nostru să fie urmat de cât mai mulţi cetăţeni din municipiu, pentru că acest gest poate salva vieţi omeneşti. Ori de câte ori va fi nevoie, vom răspunde pozitiv solicitărilor făcute de către cei de la Centrul de Transfuzie. Este foarte important să susţinem această iniţiativă”, a declarat preşedintele OTPDL, viceprimarul Cosmin Constantinescu.
Directorul Doina Tundrea a afirmat că din cei 28 de donatori, 8 au fost membru ai OTPDL Rm Vâlcea şi că gestul de donare poate fi repetat de orice persoană sănătoasă, cu vârsta cuprinsă între 18-65 de ani, cu greutatea de peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat sau boli de inimă. Este o solidaritate cu toţi cetăţenii care au nevoie de sânge, iar vieţile multor români pot fi astfel salvate.
Alex BONTA







